1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Preţul petrolului afectează companiile aeriene

Preţul ridicat al petrolului afectează grav companiile aeriene internaţionale, afirmă revista Spiegel într-un articol publicat online

Prin introducerea de noi taxe pentru pasageri, companiile aeriene încearcă să compenseze costurile ridicate la kerosen

Prin introducerea de noi taxe pentru pasageri, companiile aeriene încearcă să compenseze costurile ridicate la kerosen

Mai ales companiile aeriene cu bilete low cost sunt obligate să introducă noi taxe pentru pasageri, în vederea acoperirii costurilor suplimentare cauzate de creşterea preţurilor la kerosen.

Astfel, atât compania irlandeză Ryanair cât şi concurentul german Germanwings au introdus taxe suplimentare pentru fiecare bagaj în plus înregistrat de pasageri.

„Prin această măsură încercăm să reducem greutatea avioanelor pentru a consuma mai puţin combustibil”, a anunţat conducerea Germanwings, citată de Spiegel Online.

Modelul de afaceri al companiilor aeriene cu bilete low cost nu este adaptat creşterii constante a preţului petrolului, spun analiştii.

„Marjele lor de câştig sunt foarte strâns calculate iar prin majorarea preţurilor la kerosen, companiile aeriene cu bilete low cost riscă să nu mai obţină suficiente venituri pentru acoperirea costurilor”, a declarat Jürgen Pieper, expert al băncii germane Metzler pentru Spiegel Online.

Companiile aeriene americane trebuie să ia măsuri şi mai drastice. În comparaţie cu concurentele europene, care au în flotele lor modele de avioane mai noi şi mai eficiente, concernele americane se confruntă şi cu urmările cursului slab al dolarului, care amplifică impactul creşterii preţului la petrol.