1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Preţul la alimente rămâne ridicat

Potrivit estimărilor Comisie Europene, preţurile la alimente vor rămâne în continuare la un nivel foarte ridicat

Comisia Europeană consideră că lipsa de alimente la nivel mondial are cauze multiple

Comisia Europeană consideră că lipsa de alimente la nivel mondial are cauze multiple

„Pe termen scurt şi mediu nu este de aşteptat ca preţurile la alimente să scadă la nivelul pe care îl înregistrau înaintea crizei”, citează cotidianul german „Financial Times Deutschland” dintr-un raport al Comisiei de la Bruxelles, care va fi prezentat astăzi.

„Plecăm de la premisa că pe viitor va continua să existe un dezechilibru între cererea şi oferta de alimente pe piaţă”, se mai poate citi în raport.

Documentul formulat de Comisia Europeană va forma baza discuţiilor privind criza mondială a alimentelor la reuniunea la vârf a şefilor de stat şi de guvern din cele 27 de state membre comunitare, care va avea loc pe 19/20 iunie.

Autorităţile de la Bruxelles estimează că majorarea semnificativă a preţurilor la alimente este cauzată de costurile ridicate la energie, de folosirea recoltelor pentru fabricarea de carburanţi ecologici dar şi de recoltele slabe care au fost înregistrate timp de mai mulţi ani la nivel mondial.

Conform analizei efectuate de Comisia Europeană, cele mai afectate ţări sunt noile state membre comunitare. Autorităţile de la Bruxelles au calculat că în România, 57% din venitul pe cap de locuitor este folosit pentru cumpărarea de alimente, iar în Bulgaria, majorarea preţurilor a depăşit în ultimele luni o rată de 22%.