1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Preşedintele Köhler critică măsurile anti-teroriste propuse de ministrul de interne

Potrivit serviciilor secrete, pericolul unui atentat terorist pe teritoriul Germaniei creşte, motiv pentru care Wolfgang Schäuble a propus legi mai dure de combarere a terorismului.

default

Preşedintele Germaniei, Horst Köhler

Preşedintele Germaniei, Horst Köhler, ia parte la rândul său la dezbaterea în jurul controversatelor propuneri ale ministrului de interne. Într-un interviu difuzat de postul de televiziune ZDF, preşedintele şi-a exprimat atitudinea sceptică faţă de ideile lui Schäuble pentru combaterea terorismului, declarând că nu este de acord cu stilul acestuia:

„Trebuie să ne gândim mai mult, dacă propunerile au fost, oare, făcute în mod optim. Cum să accepte oamenii asemenea măsuri? Eu însumi sunt sceptic în ceea ce priveşte măsurile anti-teroriste care ar presupune ca un prezumtiv terorist să fie lichidat atât de uşor. Am multe dubii asupra acestor propuneri”, a declarat preşedintele Köhler.

Alte voci critice la adresa politicianului Schäuble, lider creştin-democrat, s-au făcut auzite din rândurile socialdemocraţilor germani. Şeful acestora, Kurt Beck, a declarat într-un interviu publicat de cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung că felul în care ministrul de interne doreşte să protejeze libertatea ar însemna chiar moartea acesteia. Socialdemocratul Peter Struck merge mai departe, cerându-i cancelarei Merkel o poziţie fermă împotriva planurilor lui Schäuble. El a adăugat că propunerile de măsuri anti-teroriste ar umbri atmosfera din coaliţia guvernamentală. Socialdemocraţii din Bavaria cer chiar demisia ministrului de interne, considerându-l un pericol pentru valorile democratice.

Wolfgang Schäuble şi-a apărat propunerile, la rândul său, într-un interviu publicat de Neue Zürcher Zeitung. Ministrul de interne a subliniat că reţeaua teroristă Al Quaida a revenit în forţă, şi că pericolul unui atentat terorist pe teritoriul Germaniei este iminent. Potrivit opiniei sale, acest pericol justifică limitarea drepturilor cetăţeneşti ale unor presupuşi terorişti. Schäuble a subliniat şi cererea ca armata germană să fie activată şi pe teritoriul Republicii Federale. Iar partidului SPD ministrul de interne i-a reproşat că îl critică doar din motive tactice, pentru a-şi spori popularitatea în rândul germanilor.

Între timp, se fac auzite şi critici din rândurile propriului partid. Creştindemocratul Christian Wulff, premierul landului Saxonia Inferioară, a calificat măsurile propuse de Schäuble drept inacceptabile. Wulff a declarat, printre altele, că uciderea teroriştilor ar reprezenta o desconsiderare a demnităţii umane.