1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Preşedintele Iliescu şi PSD

Preşedintele Ion Iliescu s-a întîlnit ieri la Palatul Cotroceni cu conducerea partidului de guvernămînt căreia i-a reproşat că nu a combătut corupţia cu destulă hotărîre şi că nu a pregătit bine alegerile municipale. Implicarea preşedintelui în viaţa internă a PSD a părut însă o abatere de la neutralitatea politică la care îl obligă Constituţia.

Ion Iliescu a adoptat o conduită autoritară. Sau cel puţin aşa reiese din toate mărturiile şi relatările privitoare la întîlnirea dintre preşedinte şi conducerea partidului. Iliescu doreşte să revină în partid, aşadar este necesar să-şi impună perspectiva cel puţin în anumite chestiuni de ordin general. Cum ar fi de pildă combaterea corupţiei. În comunicatul publicat după întîlnire se spune că "PSD are datoria morală să dea un exemplu de fermitate în lupta împotriva corupţiei".

Cu un an şi jumătate în urmă, afirmaţii asemănătoare au creat emoţie în politica românească. Iliescu cerea primului ministru să remanieze guvernul şi să adopte mai multă exigenţă în lupta împotriva corupţiei. Dar am putut constata că nu s-a petrecut mare lucru şi că nici un personaj sus-pus nu a fost trimis în justiţie. În opinia celor aflaţi la putere, corupţia se află mereu în altă parte. Un zvon a mai provocat totuşi puţină emoţie. Michael Guest ar fi înaintat preşedintelui Iliescu, la recepţia oferită cu ocazia încheierii misiunii sale la Bucureşti, o listă cu înalte personalităţi din politica românească aflate în situaţii nepermise de lege. Zvonul nu a fost confirmat, dar el este grăitor pentru aşteptarea creată în societatea românească. Lumea doreşte să se facă lumină în cazuri ca cel legat de FNI, doreşte să vadă cum sînt alocate ajutoarele de stat diferitelor societăţi şi aşa mai departe. Cu toate că oficialităţile declară ritos că s-au făcut progrese în lupta împotriva corupţiei, nici unul dintre marile scandaluri politico-financiare nu a fost clarificat.

Îndemnurile preşedintelui Iliescu referitoare la curăţarea partidului şi lupta împotriva corupţiei nu mai tulbură astăzi pe nimeni. Ele şi-au pierdut credibilitatea. Implicarea preşedintelui pare să fie de aceea de două ori contestabilă. Pe de o parte el nu s-a arătat preocupat de combaterea corupţiei în societatea românească, ci doar de eficacitatea electorală a PSD. Pe de altă parte el nu mai are răbdare şi se manifestă ca viitor lider al partidului. Sigur că preşedintele a respins aceste obiecţii, declarînd că "nu îşi poate permite să se amestece în treburile interne ale partidului. Eu, a spus preşedintele Iliescu, nu dau indicaţii, nu mă substitui partidului. Am exprimat nişte păreri personale pe marginea a ceea ce partidul a analizat".

În realitate preşedintele nu poate avea păreri personale. Dar aceste derive de la conduita prescrisă de Constituţie nu mai miră pe nimeni şi, în ciuda aparenţelor, sînt privite cu indulgenţă, întrucît însuşi sistemul politic românesc încurajează şi întreţine ambiguităţile.

De altfel întrunirile acestea aflate la limita Constituţiei vor continua, după cum a dat de înţeles atît preşedintele Iliescu cît şi preşedintele executiv al PSD, Octav Cozmîncă.

  • Data 06.07.2004
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B389
  • Data 06.07.2004
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B389