1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Preşedintele ignoră Constituţia

La finalul mandatului său preşedintele României Ion Iliescu a renunţat la neutralitatea politică pe care i-o pretinde Constituţia, angajîndu-se fără rezerve de partea PSD. Preşedintele a respins însă toate acuzaţiile, declarînd că ele ar fi lipsite de relevanţă.

Preşedintele a declarat că nu are motive să ţină seama de aceste observaţii, iar cu alte ocazii a caracterizat exigenţa neutralităţii prezidenţiale drept o ipocrizie. “Eu nu sînt Elveţia” a spus Ion Iliescu, cu un joc de cuvinte care exprimă prea clar că nu are motive să-şi facă griji. Într-adevăr nu există mijloace legale pentru a-l constrînge pe preşedinte să respecte poziţia de neutralitate reclamată de Constituţie. Curtea Constituţională, unicul organism care poate judeca încălcarea Constituţiei, s-a pronunţat recent în favoarea Preşedintelui.

Se poate observa de aici care sînt consecinţele unei politici îndelungate de subordonare a puterii judecătoreşti faţă de puterea politică. Prin mecanisme cunoscute, preşedintele Iliescu a numit în posturi importante ale autorităţii judecătoreşti oameni fideli, persoane lipsite de etosul Justiţiei imparţiale şi care îşi manifestă gratitudinea făcînd servicii Preşedintelui. Curtea Constituţională este dominată de clienţii săi politici. La fel s-a petrecut şi cu Înalta Curte de Justiţie şi de Casaţie în fruntea căreia a fost numit fostul preşedinte al Curţii Constituţionale şi anterior consilier al preşedintelui Iliescu. În ciuda dezaprobării explicite conţinute în mai recent raport al Comisiei Europene, la Bucureşti nu s-a întîmplat nimic.

Una din priorităţile puterii politice a fost după 1989 să-şi plaseze oameni de încredere în posturile importante din Justiţie, iar acum în ciuda reformelor care sînt pe cale să fie puse în practică, componenţa principalelor organisme ale puterii judecătoreşti nu mai poate fi schimbată pentru mulţi ani de aici înainte. Obligat de presiunile europene s-o demită pe ministra Justiţiei Rodica Stănoiu, favorita preşedintelui Iliescu, primul ministru a început să aplice reformele, dar abia dupa ce numirile importante fuseseră făcute după legele cele vechi. Primul ministru şi-a plasat şi el procurorii favoriţi în posturi importante. Aşadar preşedintele Iliescu nu are motive să fie îngrijorat de obiecţiile privitoare la încălcarea neutralităţii politice.

Există pe de altă parte şi o doză de toleranţă publică faţă de aceste încălcări întrucît preşedintele, din cauza sistemului politic, a avut mereu un rol ambiguu: politician angajat pe de o parte, dar şi arbitru între stat şi cetăţean pe de alta. În practică, acest lucru nu este întotdeauna uşor de realizat şi de aceea preşedintele este preocupat cel mai adesea să salveze aparenţele.

Se vede aşadar că România, pregătită teoretic să intre în UE, trage după ea boli grave de ordin instituţional şi care nu pot fi vindecate peste noapte.

  • Data 17.11.2004
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B36S
  • Data 17.11.2004
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B36S