1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Preşedintele Germaniei a demisionat

Preşedintele Germaniei, Christian Wulff, şi-a dat demisia. Ia sfârşit astfel o carieră politică marcată în final de o sarabandă de critici, învinuiri, atacuri, justificări parţiale, cereri de iertare şi recriminări.

German President Christian Wulff makes a statement in the presidential residence Bellevue Palace in Berlin, February 17, 2012, next to his wife Bettina. Wullf on Friday announced his resignation. REUTERS/Fabrizio Bensch (GERMANY - Tags: POLITICS)

Christian Wulff anunţându-şi demisia

"Mi-a făcut plăcere să accept Preşedinţia şi am încercat să o exercit cum am putut mai bine (...) Germania are nevoie de un preşedinte care să se poate exprima fără îngrădiri în probleme naţionale şi internaţionale, un preşedinte in care să aibă încredere o mare parte din populaţie (...) Nu îmi mai stă în măsură să îmi port mandatul aşa cum trebuie. Prin urmare, îl predau". Cu aceste cuvinte şi-a anunţat preşedintele Germaniei, Christian Wulff, demisia.

Şeful statului german, acuzat de corupţie, a încercat timp de câteva luni să reziste presiunilor tot mai ample exercitate împotriva lui. Presiunile s-au acumulat din clipa în care s-a aflat că a încercat să treacă sub tăcere anumite relaţii de afaceri controversate, întreţinute în epoca în care era premierul landului Saxonia Inferioară.

Wulff s-a văzut nevoit să arunce prosopul după ce procuratura din Hanovra a anunţat că intenţionează să deschidă un dosar de urmărire penală pe numele preşedintelui şi a solicitat ridicarea imunităţii şefului statului pentru a putea ancheta acuzaţia de trafic de influenţă planând asupra sa.

În cauză este în special relaţia dintre preşedinte şi un producător de filme, despre care se afirmă că i-ar fi asigurat lui şi soţiei sale un concediu gratuit în schimbul unor favoruri acordate de Wulff în calitatea sa de premier de land.

Om politic creştin-democrat, provenind dintr-o familie săracă, Wulff a cunoscut o ascensiune meteorică, încununată, după ani la cârma guvernului regional saxon, ca preşedinte al Republicii Federale - o funcţie reprezentativă, fără atribuţii executive, preluată de la Horst Koehler.

Şi predecesorul său în funcţia supremă demisionase înainte de termen, Wulff fiind propulsat la şefia statului, cu oarecari dificultăţi, de către coaliţia guvernamentală de centru-dreapta condusă de Angela Merkel. Opoziţia de stânga preferase alt candidat, dar executivul s-a impus.

Ca preşedinte, Wulff a încercat, între altele, să contribuie la ameliorarea integrării în societate a imigranţilor musulmani. Într-o mult dezbătută alocuţiune, preşedintele afirmase, spre iritarea unei părţi a germanilor, că Islamul a devenit de mult parte integrantă a Germaniei. În genere, şeful statului a obţinut note bune pentru prestaţiile sale reprezentative.

Dar spre sfârşitul anului trecut, ziarele au început să publice relatări despre avantajele materiale obţinute în chip discutabil de către Wulff, despre aderenţa sa îndoielnică la adevăr şi despre tentativele sale de a intimida ziarişti şi ziare critice.

Wulff a încercat o vreme să aplice tactica tăcerilor iritate, apoi pe cea a mărturisirilor şi regretelor parţiale. Preşedintele, care, teoretic cel puţin se bucură, ca orice alt cetăţean, de prezumţia de nevinovăţie, a insistat că, din punct de vedere penal, nu are ce să-şi reproşeze. La rândul său, arcul guvernamental încercase, până la sfârşit, să evite criza provocată de o nouă evacuare prematură a palatului Belvedere.

În pofida presei, care i-a fost permanent ostilă şi opoziţiei de stânga, care a revendicat relativ rapid retragerea lui Wulff, demnitari influenţi îl susţinuseră din răsputeri cerând mediilor să pună capăt cascadelor de critici, calificate de susţinătorii preşedintelui drept o veritabilă campanie de presă.

Germania este o ţară în care ierarhiile contează, iar procuratura a ezitat multă vreme să deschidă un dosar de urmărire penală, pe baza unor acuze nu întru totul concrete. Când, în cele din urmă şi-a adoptat decizia, preşedintele nu se mai bucura de nici un fel de autoritate morală.

Demisia lui Wulff, care e şi o chestiune de dimensiuni europene, dat fiind rolul cheie al Germaniei în UE şi în zona euro, deschide nu numai calea anchetării preşedintelui, ci şi a reevaluării unor chestiuni de etică politică, a funcţiei supreme şi a modului de alegere, prin electori, a şefului statului.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder