1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Preşedintele Franţei îşi doreşte să păstreze un rol de conducere în UE

Se pare că laudele legate de managementul său de criză i-au dat aripi lui Nicolas Sarkozy...

default

Rolul de preşedinte al Uniunii Europene începe să-i placă tot mai mult lui Nicolas Sarkozy. Şeful statului francez a fost cel care a negociat cu Dimitri Medvedev retragerea trupelor ruse din Georgia, şi tot el a organizat summitul în cadrul căruia s-au pus bazele planurilor de asanare a crizei financiare. În urma acestor succese, Sarkozy nu s-a sfiit să declare:

"Pentru a clarifica probleme atât de complicate precum relaţia dintre Georgia şi Rusia sau criza financiară şi cea economică, nu mi se pare rezonabil să avem o preşedinţie turnantă a Uniunii Europene care se schimbă odată la şase luni."

Pe 31 decembrie se încheie preşedinţia franceză a Uniunii Europene, iar conducerea va fi preluată pe rând de Cehia şi Suedia - două ţări în care nu a fost introdusă încă moneda euro. În opinia lui Sarkozy, este însă evident că ţărilor din zona euro le revine un rol de frunte la asanarea crizei financiare.

"Am fost surprins când am convocat săptămâna trecută la Paris o şedinţă a zonei euro şi am constatat că este prima de acest fel de la introducerea monedei unice încoace. Deşi s-au introdus moneda euro şi Banca Centrală Europeană, deşi avem o politică monetară comună, lipseşte o conducere europeană pe probleme economice, care să merite pe deplin acest titlu", a declarat Sarkozy.

Preşedintele Franţei consideră că ţărilor din zona euro ar trebui să le revină o influenţă mai mare asupra politicii financiare. Iar deciziile din acest domeniu ţin de misiunea şefilor de stat şi de guvern, potrivit lui Sarkozy:

"Atunci când o criză ia proporţiile pe care le-am cunoscut acum, nu mai ajunge o simplă reuniune a miniştrilor de finanţe din statele Uniunii Europene. Când este vorba de atât de mulţi bani, trebuie să se întrunească şefii de stat şi de guvern, din moment ce doar ei dispun de legitimitatea democratică necesară pentru a lua decizii atât de importante."

Sarkozy nu a spus încă deschis cine ar trebui să fie liderul acestui potenţial grup european al şefilor de stat şi de guvern, dar este clar că se consideră candidatul cel mai potrivit.