1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Preşedintele care i-ar fi stat bine Europei

Cum poţi înţelege semnificaţia unui Vaclav Havel decât plasându-i viaţa, gândirea şi curajul - toate exemplare - pe fundalul nemerniciei carierei şi vieţii altor lideri politici cu impact global?

Vaclav Havel

Vaclav Havel

Pe când cehul mai trăia s-au putut face varii comparaţii riscante. Frecventă a fost cea, marcând eşecul tranziţiei româneşti, dintre disidentul-dramaturg, ajuns primul preşedinte al ţării sale de după urgia comunistă, şi omologul său postcomunist din România anilor 90.

A-l aşeza însă acum pe politrucul Ion Iliescu, activistul rămas mereu ce-a fost, alături de cel devenit preşedintele Cehoslovaciei după ce înfundase ani la rând puşcăriile comuniste fără ca regimul să-l poată împiedica să-şi mobilizeze naţiunea, convingând-o că-şi poate regăsi, prin luptă, libertatea, frizează blasfemia.

Şi totuşi. Comparaţiile îşi au şi ele rostul lor. Cum poţi defini o pată de lumină dacă nu în raport cu umbrele care-o delimitează? Cum poţi înţelege semnificaţia unui Havel decât plasându-i viaţa, gândirea şi curajul - toate exemplare - pe fundalul nemerniciei carierei şi vieţii altor lideri politici cu impact global?

Chiar şi aşa, asocierea fie şi indirectă a lui Havel unui Kim Jong-Il mi se pare cruntă.

Destinul, care a vrut ca inima cea mare, cea blândă, curajoasă, luptătoare a lui Vaclav Havel să înceteze să bată în proximitatea clipei morţii unui dictator laş, asasin, cu inimă de piatră dă, iată, dovadă de prost-gust.

Preşedinţi marcaţi de comunism au fost cu toţii. Unul a binemeritat nu doar de la cehi, ci de la toţi europenii, de la toţi cei ce iubesc libertatea în lume, pentru că a învins sistemul totalitar, confruntându-se din interior cu barbaria lui, celălalt i-a reprezentat faţa cea mai odioasă şi abominabilul motor.

Cel din urmă, numit Kim Jong-Il, s-a întâmplat să fie al doilea şef de stat din dinastia comunistă fondată, în partea de nord a peninsulei coreene, de către tatăl său. Îi va urma, nu se ştie pentru câtă vreme, fiul său, aşa cum cere „monarhia de drept dialectic” instalată în acest colţ de Orient Extremist.

În memorie şi istorie, tiranul mort va rămâne pe veci încrustat ca individul care şi-a omorât lent poporul - nu cu televizorul, ci prin înfometare, spre a-şi procura bomba atomică şi a-şi asigura o veşnică putere.

Iar Havel? Pentru mine, disidentul, dramaturgul reprezintă infinit mai mult decât politicianul şi decât preşedintele. A fost, incontestabil, nu doar un om politic vrednic, ci un veritabil om de stat. Unul cu merite concrete în călăuzirea micului său neam, care, în plus, a încercat în mod autentic să astupe prăpastia dintre uzuala afirmaţie de politician, pe de o parte, şi adevăr şi dreptate, pe de alta.

Dacă lista faptelor sale bune s-ar fi oprit aici ar fi fost mai mult decât de ajuns pentru ca Havel să fie, încă din viaţă, eroul oricărui om onest. Dar graţie modului în care a ştiut să lupte contra dictaturii şi a triumfului său în faţa aparatului represiv comunist Havel s-a transformat într-un simbol al libertăţii.

În consecinţă, a reuşit să suplinească o mare lacună a obositului nostru continent, care pare să-şi fi uitat sorgintea liberală şi obârşia din prooroci şi dă semne a nu mai preţui nici spiritul şi nici curajul, ci doar colectivismul, socialismul, anti-individualismul.

Ca atare, Vaclav Havel a fost preşedintele care i-ar fi stat bine Europei.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm