1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Preşedintele acceptă tacit modelul parlamentar

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a dezvăluit că una din intenţiile cercurilor prezidenţiale este de a-l propulsa pe Traian Băsescu la funcţia de prim-ministru după alegerile din 2016.

Interesant nu e faptul în sine, ci acela că “o candidatură” la funcţia de prim-ministru a actualului preşedinte merge în sensul parlamentarismului promovat de USL. Dacă dăm deoparte zgura polemicii din ultimii ani, vedem că Traian Băsescu asumă de fapt exact perspectiva alianţei care îl promovase pe Klaus Iohannis şi mai târziu pe Victor Ponta. Or, de fiecare dată preşedintele a contestat dreptul unei formaţiuni politice de a propune un prim-ministru, afirmând că numai şi numai preşedintele are această prerogativă şi că orice aranjament prealabil al forţelor politice majoritare este neavenit şi neconstituţional.

Aşa cum ştim au existat două interpretări ale Constituţiei: una care a tins să împingă lucrurile către o practică de tip prezidenţial şi alta către un model parlamentar. Remarcabil este faptul că preşedintele Traian Băsescu adoptă acum perspectiva parlamentară, dar nu o face în mod explicit.

Modul acesta de a acţiona politic este însă deficitar. Dacă până acum Traian Băsescu a asumat o conduită politică de tip prezidenţial, propunând simultan un proiect de revizuire care sporeşte puterile preşedintelui, ar fi normal ca de aici înainte să accepte explicit revizuirea propusă de USL, care acoperă într-o mult mai largă măsură intenţia sa de deveni “candidat” la funcţia de prim-ministru, propunând un model politic mai apropiat de parlamentarismul vest-european. În Marea Britanie sau în Germania există, în practica politică, un candidat la funcţia de prim-ministru, chiar dacă această funcţie nu este una electivă.

Accederea lui Victor Ponta la funcţia de prim-ministru s-a desfăşurat după un scenariu fără precedent care a învins nu doar voinţa prezidenţială, dar mai ales viziunea constituţională pe care preşedintele a afirmat-o în atâtea rânduri. O alianţă politică a propus încă dinainte de alegeri “un candidat” la funcţia de prim-ministru şi a reuşit în cele din urmă să-l impună. E un precedent important pe care, după vedem, Traian Băsescu caută să-l utilizeze pe viitor în beneficiul său.

În concluzie, intenţia politică anunţată de Sebastian Lăzăroiu este una legitimă, dar pentru ca viaţa politică să dobândească mai multă coerenţă şi onestitate ar fi bine ca actualul preşedinte să nu mai blocheze revizuirea Constituţiei.