1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Preşedintele a demarat negocierile pentru formarea noului guvern

Partidele de opoziţie, după victoria fără precedent din Parlament la votul moţiunii de cenzură, nu au reuşit să propună o viitoare formulă de guvernare.

default

Preşedintele Traian Băsescu

În aceste condiţii iniţiativa a aparţinut preşedintelui Traian Băsescu care a demarat deja consultări cu toate partidele într-o ordine semnificativă : grupul minorităţilor, UDMR, PNL, PSD şi PD-L.

Negocierile de pînă acum între partide s-au dovedit mai curînd ineficiente. Acum două zile, duminică după-amiază, liderii PD-L şi cei UDMR se regăseau în cerc restrîns, dar rezultatele discuţiilor au fost neconcludente. UDMR nu putea renunţa la votul asupra moţiunii, dar pe de altă parte ar fi fost de acord să intre în componenţa unui nou Guvern alături de PD-L.

Atîta numai că UDMR are preţul său şi a dat de înţeles că nu va face mari reduceri. În primul rînd ar dori să se renunţe la referendumul privind desfiinţarea Senatului, să se revadă politica numirilor în diferite instituţii guvernamentale din teritoriu, să fie reluat subiectul mai vechi al reorganizării regiunilor de dezvoltare, să se renunţe la declaraţiile incendiare privind pericolul autonomiei maghiare. Desigur mai ales acest ultim subiect ţine de sfera sugestiilor şi a lucrurilor implicite, dar este clar că UDMR nu vrea să facă PD-L şi preşedintelui Traian Băsescu servicii gratuite.

De aceea UDMR nu exclude pur şi simplu posibilitatea de a se ralia propunerii PNL şi PSD şi de a susţine din parlament un guvern de tehnicieni condus de un independent. Atîta numai că PNL şi PSD nu s-au pus de acord asupra persoanei care să fie prim ministru. PNL a anunţat că îl va propune pe Klaus Johannis, dar PSD a părut să se gîndească mai curînd la altă persoană. Mircea Geoană a anunţat de altfel că nu va merge în seara de marţi la Cotroceni şi că ar dori să amîne pentru miercuri consultarea cu preşedintele Traian Băsescu.

Aşadar Opoziţia riscă să lase ca victoria să se transforme într-o înfrîngere, dacă nu se pune rapid de acord asupra a ceea ce doreşte să susţină. De fapt s-a văzut în ultimele zile şi înaintea votului din Parlament că PSD, PNL şi UDMR sînt hotărîte să demită Guvernul, dar că nu au cu adevărat un plan ferm pentru ceea ce va urma. PSD şi PNL nu vor să se prezinte de pe acum ca o alianţă politică şi amînă momentul pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Jocul rămîne aşadar deschis şi Preşedintele păstrează încă un spaţiu destul de larg de manevră.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Medana Weident