1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Preşedintele şi universităţile

Mai mulţi rectori de universităţi din sistemul public au protestat împotriva declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu, care le asimila cazului dezonorant al universităţii "Spiru Haret".

default

Preşedintele Traian Băsescu a spus marţi, în cadrul unei dezbateri despre reforma Educaţiei, că universitatea „Spiru Haret“ nu este singurul caz negativ şi că destule universităţi din sistemul public sunt, sub raportul corupţiei, perfect echivalente. El s-a referit explicit la instituţii de învăţămînt superior din Oradea, Târgu-Jiu, Alexandria şi la Universitatea de Medicină din Iaşi.

La scurtă vreme, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, Vasile Astărăstoae, a protestat, atrăgând atenţia preşedintelui că utilizează în disputa politică „informaţii vechi şi incomplete“. Rectorul a relatat pe scurt cazul de corupţie la care făcuse aluzie Traian Băsescu, arătând că datează din anul 2000 şi că, spre deosebire de „Spiru Haret“, a condus la anularea diplomelor fără acoperire. În concluzie, rectorul Vasile Astărăstoae a mai spus că, în opinia sa, preşedintele „a dat dovadă fie de necunoaştere, fie de rea-credinţă.“

Mafia diplomelor false

Într-adevăr cazul de la Iaşi a fost spectaculos şi a atras pentru prima dată atenţia asupra extinderii corupţiei în sistemul universitar.

Între anii 1997 şi 2000, Facultatea de Stomatologie din cadrul Universităţii de Medicină din Iaşi a eliberat 63 de diplome unor tineri italieni, recomandaţi de Universitatea Ecologică condusă de Dolphi Drimmer şi care nu aveau de fapt nici măcar bacalaureatul. Scandalul a fost declanşat abia după ce Ambasada Italiei la Bucureşti a atras atenţia asupra unor reţele de trafic universitar şi a dus la anularea diplomelor false şi la destituirea decanului de atunci al Facultăţii de Stomatologie, Vasile Burlui. Ministru al Învăţămîntului era pe atunci Andrei Marga care a emis un ordin sever: „Persoanele care au falsificat note sau acte, care au tolerat falsificări sau care au manifestat neglijenţe în abordarea calificativelor profesionale şi diplomelor se destituie din unitatea sau instituţia respectivă şi se exclud din învăţământ. Directorii şi decanii care au tolerat falsificări sau care au manifestat neglijenţe în eliberarea diplomelor se destituie din funcţie. Rectorii care au tolerat falsificări se sancţionează conform legii“.

Singura dezamăgire care a urmat acestui prim gest de fermitate a fost că cei inculpaţi nu au fost niciodată condamanţi în justiţie, din motive obscure.

Traian Băsescu vs SAR

Dar dacă preşedintele Traian Băsescu a incriminat Universitatea de Medicină din Iaşi, aceeaşi instituţie a primit, dimpotrivă, un punctaj relativ bun în clasamentul elaborat de Societatea Academică din România (condusă de Alina Mungiu), care amintise în toate detaliile şi cazul diplomelor false, dar relatase şi modul ferm în care fusese el rezolvat.

Împotriva afirmaţiilor preşedintelui Traian Băsescu a ripostat şi rectorul Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu, Adrian Gorun, care a spus că acesta „ar trebui să îşi nuanţeze declaraţia prin care a inclus şi această universitate în lista celor comparate cu Spiru Haret“. Adrian Gorun a dat câteva explicaţii: „Noi nu dăm doctorate la oricine, iar probleme cu atestatele au fost pînă în 2005, dar am convingerea că vom clarifica toate aceste aspecte. Declaraţia e neconvenabilă pentru Universitate şi cred că e nedocumentată. Şi problemele de pe la Oradea sau Iaşi sunt de prin 2000, nu sunt de acum, iar noi, la Târgu-Jiu, între timp, am trecut prin mai multe evaluări şi, o spun cu tărie, diplomele noastre au acoperire în studii şi cunoştinţele studenţilor“.

S-a creat aşadar impresia că Preşedintele, prin poziţia sa ambiguă, ar încerca să relativizeze situaţia de la universitatea particulară „Spiru Haret“, aşezând-o într-o serie foarte largă de cazuri de corupţie sau de incompetenţă. Nu este de fapt prima dată când preşedintele Traian Băsescu pare să facă discrete servicii acestei instituţii. La primele sale declaraţii, el şi-a atras critica severă a unor intelectuali care de-a lungul ultimilor patru ani au trecut drept susţinători ai politicii sale şi printre care s-au numărat Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Andrei Cornea, Andrei Oişteanu şi alţii, afiliaţi în marea lor majoritate la GDS. Preşedintele care are ambiţia de a reforma universităţile riscă, aşadar, să piardă încrederea persoanelor celor mai avizate.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Vlad Mixich