1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Preşedinte într-o situaţie extremă

Niciodată un preşedinte ucrainean nu s-a bucurat de atât de multă susţinere precum Petro Poroşenko. Însă problemele pe care liderul de la Kiev trebuie să le rezolve sunt dificile, crede Bernd Johann în comentariul său.

default

Petro Poroşenko

Neînvestit încă în funcţie, Petro Poroşenko, noul preşedinte ucrainean, purtase, deja, discuţii cu importanţi lideri occidentali. La Varşovia, cu Barack Obama, iar la Berlin cu cancelara Angela Merkel. A urmat apoi o scurtă intersectare, glacială, cu şeful Kremlinului, Vladimir Putin, a cărui politică agresivă în regiune pune în discuţie inclusiv graniţele estice ale Ucrainei.

Merkel şi Obama vor să discute cu Poroşenko, iar Putin nu are încotro. Niciodată în istoria Ucrainei, un scrutin electoral nu a avut un rezultat într-atât de categoric. Bogatul şi influentul om de afaceri ucrainean a obţinut majoritate de voturi în toate părţile ţării, evident cu excepţia regiunii Donețk, unde separatiştii au împiedicat aproape în totalitate alegerile folosind forţa.

Vid de putere în est

Deutsche Welle REGIONEN Osteuropa Ukrainisch Bernd Johann

Bernd Johann, DW

Din punct de vedere politic, Poroşenko este un om de centru. Categorica sa legitimitate democratică l-ar putea transforma într-un preşedinte extrem de puternic, de care Ucraina are în acest moment mare nevoie.

În estul ţării, grupările pro-ruse, înarmate şi susţinute de Rusia, au declanşat de multă vreme un război din cauza căruia îşi pierd viaţa din ce în ce mai multe persoane, zi de zi. Iar Rusia permite în continuare luptătorilor din străinătate să intre în Ucraina.

La toate dificultăţile politice care macină ţara se adaugă şi situaţia economică dezastruoasă a întregii Ucraine, care nu poate evita falimentul decât cu ajutorul instituţiilor financiare internaţionale. La rândul lui, Kievul trebuie să facă numeroase reforme, astfel încât economia să înceapă să se mişte.

O altă problemă este şi presiunea exercitată de Rusia, care ţine în şah Ucraina în negocierile privind livrările de energie. În această privinţă, nu ar fi exclusă găsirea unui compromis în cadrul negocierilor ruso-ucrainene mediate de comisarul european pentru energie, Günther Oettinger. Însă nimic nu este sigur.

Multe aşteptări

Aşadar, Poroşenko trebuie să găsească soluţii pentru toate aceste probleme, fiind preşedintele unei ţări aflate într-o situaţie extremă. Predecesorul său, Viktor Ianukovici, a prăduit ţara şi a ruinat-o politic.

Oamenii din Ucraina sunt îngrijoraţi şi nesiguri. Vor pace şi o viaţă normală, orientată către standardele europene. Încrederea lor se îndreaptă, fără îndoailă, către Poroşenko. Noul preşedinte ucrainean trebuie să redea cetăţenilor încrederea în stat şi instuţiile acestuia, iar această misiune este cumplit de dificilă.

Noul preşedinte ucrainean, care doreşte să conducă ţara în direcţia UE, se bucură însă în acest moment de susţinerea totală a Occidentului. Însă, în acelaşi timp, el doreşte şi relaţii bune cu Rusia, de vreme ce, fără Moscova, încheierea conflictului în estul ţării este imposibilă.

Poroşenko este îndreptăţit să acţioneze cu toată fermitatea împotriva separatiştilor, dar oamenii din Donețk şi Lugansk - şi din întreaga Ucraină - trebuie convinşi de noul lider de la Kiev că politica sa le va îmbunătăţi cu adevărat vieţile.