1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Preşedinţii, corupţia şi democraţia

Ex-preşedintele Germaniei, Wulff, s-a prezentat joi în faţa judecătorilor săi afişând multă combativitate şi hotărârea de a-şi apăra onoarea pătată. Cazul său e important, nu doar juridic, ci şi moral şi politic.

La aproape doi ani după ce s-a văzut nevoit să-şi dea demisia din funcţia prezidenţială, care în Germania este una reprezentativă iar nu executivă, Christian Wulff s-a folosit de debutul procesului său de corupţie spre a rosti un amplu discurs în apărarea pătatei sale reputaţii.

„Nu e o zi simplă”, a spus el. „Dar sunt absolut sigur că voi fi în măsură să elimin pe deplin orice reproş care ar mai putea exista, întrucât mi-am îndeplinit întotdeauna funcţia în mod corect”, a susţinut el, textual.

Procuratura nu-l crede. Nici mare parte din compatrioţii săi nu-l mai cred demult. Presa l-a făcut cu ou şi cu oţet. Unii critici consideră chiar că mass-media şi-ar fi depăşit considerabil atribuţiile, declanşând o veritabilă campanie de instigare împotriva fostului şef al statului german.

Alţii se arată surprinşi deopotrivă de atenţia mediatică şi de anvergura eforturilor organizării unui proces care urmează să dureze mai bine de trei săptămâni, doar pe baza unei singure acuze, pe care procuratura crede c-o poate proba, şi-anume o prezumtivă mituire cu aproximativ 800 de euro.

Această suma ar fi fost achitată pentru fostul om politic creştin-democrat de un producător de filme, pe nume David Groenewold, care l-ar fi întreţinut în anul 2008 pe Wulff, pe atunci premier al Saxoniei Inferioare, venit să celebreze sărbătoarea berii, Oktoberfest, la München.

Ulterior, Wulff, care, peste puţină vreme, avea să fie ales în funcţia de şef de stat al Republicii Federale, ar fi intervenit în favoarea unui proiect cinematografic al coinculpatului său, Groenewold.

Wulff n-a apucat să se bucure multă vreme de faza cea mai însorită a existenţei sale. Acuzat că ar fi dominat de un feroce materialism, că e sensibil până şi la cele mai mărunte favoruri, că s-ar da în vânt după avuţii, lux şi tot ce este mai atrăgător în viaţă, Wulff s-a văzut învinuit că şi-ar fi asigurat multiple avantaje necuvenite.

I s-au reproşat de pildă achiziţia unei case prin intermediul împrumutului suspect de profitabil avansat de un prieten magnat, precum şi petrecerea unor concedii în palatele şi vilele de vacanţă ale unora dintre amicii săi prosperi.

Procurorii n-au prea reuşit să adune dovezi palpabile ale presupusei sale corupţii dincolo de chitanţa celor circa 800 de euro achitaţi de Groenewold. Care, după audierea zecilor de martori anunţaţi la audieri, ar putea fi cotată însă de judecători ca un indiciu al prieteniei şi nu ca probă a acuzaţiei că Wulff s-ar fi lăsat cumpărat.

Dar chiar dacă fostul preşedinte, care se vede dezonorat, va reuşi să învingă în justiţie, moralmente a pierdut deja, iar viaţa sa e un infern în comparaţie cu existenţa sa anterioară.

Wulff a pierdut când a încercat să pună căluş ziariştilor de investigaţie care au încercat să facă lumină în dedesubturile strălucitei sale cariere. Erau, parţial, nota bene, aceleaşi ziare care, anterior, îl promovaseră deşănţat, ridicându-l pe un piedestal înalt, ca pe un soi de simbol atrăgător, întruchipând „tânăra şi frumoasa Germanie”.

Apoi a pierdut dovedind în repetate rânduri că nu ştie să explice judicios şi fără rest diverse momente prea puţin clare ale biografiei sale. În fine, Wulff nu şi-a pierdut doar înalta funcţie, ci, după cum reliefa recent un ziar polonez, şi „frumoasa nevastă, precum şi o impresionantă avere ajunsă în buzunarele avocaţilor săi”.

S-a văzut el, aşadar, pedepsit de-ajuns? „Un om politic trebuie să fie un exemplu”, sublinia zile trecute, pe bună dreptate, fostul preşedinte al Bundestagului, Thierse. Care, cu toate acestea, crede sincer că procesul ar fi disproporţionat faţă de delictul de care e învinuit Wulff.

Mai rezonabilă mi se pare altă opinie. Desigur, suntem, cu toţii, egali în faţa legii. Dar tocmai pentru că o personalitate publică are responsabilităţi morale speciale, iar un om politic, şi cu atât mai mult un preşedinte, ar trebui să fie exemplar, delictele sale de corupţie, chiar şi cele mai mărunte, trebuie, dacă există şi pot fi dovedite, să fie judecate şi sancţionate cu toată severitatea posibilă.

Orice altă opţiune ar însemna să se dea apă la moară unui fenomen extrem de alarmant. Şi anume erodării galopante a democraţiei din pricina corupţiei. După cum sublinia recent Victoria Nuland, corupţia a început, îndeosebi în estul Europei, „să ucidă…aspiraţiile democratice”. Adjuncta şefului diplomaţiei americane are dreptate. Tot mai mulţi oameni îşi pierd încrederea în proprii lideri şi în dezinteresul material pe care-l afişează înalţii demnitari. Tot mai puţini cred, totodată, că acestor lideri le pasă realmente de interesul general. E timpul să se pună capăt acestei degringolade.