1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Preşedinţia UE a fost preluată de Franţa

Franţa a preluat începând de astăzi, 1 iulie, preşedinţia UE. Executivul de la Paris şi-a propus pentru următoarele şase luni ţeluri înalte mai ales în domeniile protecţia mediului, agricultură, migraţiune şi apărare.

default

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi-a propus să prezinte în octombrie strategia de depăşire a crizei provocate de referendumul din Irlanda, legat de Tratatul de la Lisabona. Cel devreme în ianuarie 2009 ar exista posibilitatea repetării plebiscitului.

Noul preşedinte al Consiliului European, Sarkozy, a subliniat că nu numai cele 27 de state membre ale UE au nevoie urgentă de acest tratat: „ Avem nevoie de Tratatul de la Lisabona pentru a continua extinderea UE. În lipsa acestui tratat rămâne operant Acordul de la Nisa, şi acesta este valabil numai pentru 27 de state. Franţa doreşte admiterea în Uniune a regiunii balcanice, dar asta nu se poate decât cu Tratatul de reformă. Acele state membre care se implică atât de mult în favoarea extinderii trebuie să realizeze că avem nevoie urgentă în acest sens de instituţii noi”, a spus liderul de la Elisee.

Francezii doresc ratificarea Tratatului de reformă, atrăgând însă atenţia că o serie de capitole politice de mare însemnătate, cum ar fi migraţia, limitarea emisiunilor de dioxid de carbon şi întărirea capacităţilor militare europene nu suportă amânare. În plus, Franţa intenţionează să obţină relaxări fiscale ca răspuns la scumpirea petrolului. Premierul francez Francois Fillon a explicat: „Este decisiv pentru noi ca mesajul exprimat de electoratul irlandez să fie înţeles. Aceştia ne-au transmis: dorim mai puţine dezbateri despre instituţii şi mai multe rezolvări concrete la problemele care preocupă Europa cu adevărat. De aceea, insist asupra priorităţilor pe care şi le-a fixat preşedinţia franceză”, a spus Fillon.

Una din priorităţi este reforma subvenţiilor destinate agriculturii, de care în clipa de faţă profită cel mai mult tocmai Franţa. La acest capitol se aşteaptă, cu ocazia reuniunii la vârf din decembrie, dezbateri aprinse cu ţări cum ar fi Marea Britanie, care solicită diminuarea şi reeşalonarea acestor subvenţii.

Preşedinţia franceză debutează deja după doar 14 zile cu o nouă reuniune la vârf, în cadrul căreia să se înfiinţeze o nouă Uniune, a ţărilor riverane la Marea Mediterană. La insistenţele Germaniei mai ales, substanţa acestei noi Uniuni s-a diminuat însă, astfel că întreaga iniţiativă va căpăta mai degrabă valoare simbolică, nedepăşind cu mult cadrul procesului de la Barcelona înfiinţat în urmă cu 12 ani, şi care se doreşte o completare a procesului de pace pentru Orientul Apropiat.

Aşadar, la Bruxelles, la Comisia şi Parlamentul european, se aşteaptă acum o avalanşă de iniţiative, benefice, dat fiind rezultatul plebiscitului din Irlanda. UE are tocmai acum nevoie de energie proaspătă şi, nu trebuie uitat, rolul preşedinţiei nu este urmărirea intereselor proprii, naţionale, ci a intereselor Uniunii în ansamblu.