1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Preşedinţia maghiară a UE, umbrită de noua lege a presei din Ungaria

Ungaria a preluat începând din 1 ianuarie preşedinţia Uniunii Europene. Ţara se află însă în plină criză de imagine din pricina controversatei legi a presei din Ungaria, care a intrat în vigoare la începutul acestui ani.

default

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso (stânga) şi premierul ungar Viktor Orban

Odată cu începerea mandatului la şefia UE, Ungaria consemnează şi intrarea în vigoare a deja binecunoscutei legi a presei, asupra căreia s-au abătut valuri masive de proteste venite din mai toate colţurile Europei. Noile reglementări care privesc mass-media din Ungaria dau mână liberă unui consiliu, ai cărui reprezentanţi sunt numiţi de guvernul lui Orban, să controleze toate produsele media din această ţară, fie că este vorba de ziare, internet, posturi de radio sau televiziune.

Numeroase cotidiane europene au luat atitudine în faţa proiectului legislativ susţinut cu tărie de premierul Viktor Orban, spunând că presa maghiară este supusă unor presiuni şi controale nedemne pentru un stat de drept, care ameninţă însăşi libertatea presei. Proteste la adresa noii legi a presei din Ungaria au venit şi pe canale oficiale. Germania de pildă, prin vocea lui Werner Hoyer, secretar de Stat în cadrul Ministerului german de Externe, a cerut guvernului maghiar să rediscute textul legii. Social-democraţii şi liberalii din Parlamentul European au fost şi mai categorici, propunând ca Ungariei să-i fie retrasă preşedinţia Uniunii, dacă forma actuală a legii nu va fi modificată.

A fost încălcat dreptul european?

Belgien EU Parlament Anhörung Neelie Kroes

Comisarul european Neelie Kroes

La rândul ei, Comisia Europeană a recunoscut că are "îndoieli" cu privire la fundamentul juridic pe care se sprijină acest act normativ. Comisarul european pentru concurenţă, Neelie Kroes, a subliniat că cel puţin "trei puncte ale legii" ar trebui modificate pentru a nu se mai afla în contradicţie cu dreptul european. Comisia Europeană ar dori totodată să ştie în ce măsură membrii consiliului media pot fi observatori neutri, având în vedere modul în care ei sunt numiţi, şi aşteaptă un răspuns din partea Ungariei. În caz contrar, dacă se va constata că această ţară încalcă dreptul european, ar putea fi aspru amendată de Curtea Europeană de Justiţie.

Există o discriminare a concernelor străine?

Legea presei nu este singurul act normativ care a stârnit o furtună de proteste la adresa guvernului de la Budapesta, condus de conservatorul Viktor Orban. Propunerea legislativă care prevede impunerea de impozite speciale marilor concerne internaţionale prezente şi în Ungaria, printre care se numără Deutsche Telekom, compania de asigurări AXA şi concernul energetic austriac OMV, i-a determinat pe oficialii acestor companii să trimită scrisori de protest guvernului maghiar pe care-l acuză de discriminare şi de încălcarea legilor europene ale concurenţei. Comisia Europeană analizează deja acest caz de mai multe săptămâni, dar subliniază că deocamdată nu se poate vorbi de încălcări ale legislaţiei europene.

Autori: Christoph Hasselbach / Vlad Drăghicescu
Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm