Preţul petrolului creşte, speculaţiile continuă
11 august 2005Publicitate
La baza aprecierii au stat zvonurile referitoare la diminuarea rezervelor de petrol din Statele Unite ale Americii, precum şi planurile de închidere a mai multe rafinării de pe continentul american. La Bursa din New York, tranzacţiile de ieri au stabilit o valoare de peste 65 de dolari pro baril. Comparativ cu ziua anterioară, evoluţiile sunt de 1,83 de dolari. Majorările sunt animate şi de creşterea continuă a cererii pe piaţa americană ca şi pe cea chineză. În ciuda avântului economiei chineze, americanii rămân însă cei mai mari consumatori de petrol din lume. Şi tot ei sunt cei care anunţă acum închiderea rafinăriilor.