1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Preţul barilului de petrol scade

Maria Pascu23 septembrie 2005

Piaţa petrolului se destinde uşor în urma ştirilor care atestă o slăbire a puterii uraganului „Rita” în Golful Mexico

https://p.dw.com/p/B2II
Cât de dur va lovi uraganul "Rita" rafinăriile americane?
Cât de dur va lovi uraganul "Rita" rafinăriile americane?Imagine: AP

Preţul petrolului american a scăzut astăzi cu peste 80 de cenţi pentru un baril, la 65,7 dolari. Această evoluţie este susţinută şi de speranţa că uraganul nu va lovi direct rafinăriile americane din Texas.

Cu toate acestea, comercianţii de petrol avertizează că starea pieţii este în continuare foarte precară. Ei atrag atenţia că în multe rafinării, lucrul a fost întrerupt temporar, astfel încât nu pot fi excluse probleme de livrare, rezervele de benzină şi motorină fiind deja la un nivel scăzut.

Uraganul „Rita”, care va ajunge pe coasta americană sâmbătă dimineaţa, şi-a pierdut din intensitate, scăzând de la gradul cinci, maximal, la gradul patru.