1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Pragul la referendum şi votul prin corespondeţă

Eliminarea cvorumului de participare la referendum ar putea fi, în ciuda aparenţelor, o idee convenabilă tuturor partidelor, indiferent de poziţia adoptată la referendumul din vara anului trecut.

Pragul de la referendum e un subiect aparte, încărcat cu maximă emoţie politică. În vara lui 2012, demiterea preşedintelui Traian Băsescu a depins de condiţia de validare a referendumului şi de aceea apare tentaţia de a trata subiectul exclusiv din perspectiva trecutului. Unii sunt înclinaţi să elimine pragul, ca “reparaţie” retroactivă, alţii, dimpotrivă, s-ar simţi obligaţi să pledeze pentru conservarea pragului, cu scopul unic de a-şi reconfirma poziţiile din trecut.

Ar fi însă de preferat să se evite o simplă reeditare a polemicii din jurul demiterii preşedintelui, căci referendumul este o formă de consultare populară la care se va recurge pe viitor cu privire la tot mai multe subiecte. Anul acesta va fi vorba de referendumul de aprobare a Constituţiei, dar nu este exclus ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, subiecte europene de primă însemnătate să fie supuse unor aprobări populare, chiar dacă astăzi procedeul este privit cu destulă reticenţă. De aceea, legea referendumului ar trebui să bată departe.

Pe scurt, avem deocamdată două opinii: preşedintele Senatului Crin Antonescu a spus, printre altele, că “pragul absurd de 50%” ar trebui să fie eliminat. În replică, preşedintele Traian Băsescu a admis, în mod surprinzător, că pragul de 50% este prea mare, propunând nu renunţarea la prag, ci reducerea lui la 30%, împreună cu o lege a votului prin corespondenţă pentru diaspora.

Condiţia de validare a unui referendum are în vedere situaţiile în care participarea la vot este atât de mică, încât rezultatul pare nerelevant. Dacă se prezintă la urne 10%-12%, am mai putea vorbi de o aprobare sau de o respingere populară? Teoretic este posibil să se ajungă la aceste situaţii, dar, în practică, să declanşezi un referendum pe teme care lasă societatea indiferentă este fie o lipsă de discernământ, fie o manevră ilicită.

De pildă, un preşedinte care doreşte să înfrângă voinţa parlamentului poate recurge la această manevră. Referendumul din noiembrie 2007 privind adoptarea unui sistem de vot majoritar a întrunit majoritatea voturilor, dar prezenţa la urne a fost sub pragul de validare. Chiar dacă 81,36% din alegători s-au pronunţat în favoarea votului majoritar în două tururi de scrutin, la urne s-au prezentat abia 26,51%. De aceea, pentru a asigura relevanţa unei asemenea consultări, ar fi bine să se prevadă garanţii privind discernământul cu care se declanşează un referendum şi mai ales privind condiţiile de desfăşurare. Un referendum organizat în pripă şi fără o dezbatere consistentă nu poate fi considerat valid.

Cvorum de participare sau cvorum de aprobare?

Participarea la urne ţine aşadar în primul rând de natura subiectului plebiscitat şi de calitatea pregătirii referendumului. De aceea, este mai firesc să nu se insiste pe pragul de validare, aşa cum recomandă de altfel şi Comisia de la Veneţia. În Codul de bune practici privind referendumurile, se arată că pragul de participare încurajează boicotarea tactică a referendumului, oferind, paradoxal, un avantaj celor care se află în minoritate.

Există însă studii şi mai greu de combătut (v. de pildă “Turnout and Quorum in Referenda”, Helios Herrera & Andrea Marrozzi 2006), care creează un model matematic al modului în care cvorumul influenţează conduita partidelor politice, producând efecte perverse. Dar concluzia surprinzătoare este că cvorumul de aprobare ar produce în esenţă aceleaşi distorsiuni ca şi cvorumul de participare. Autorii demonstrează că un prag de aprobare îi îndeamnă pe opozanţi să evite dezbaterea şi să încurajeze apatia, deoarece, în condiţiile unui non-combat, opiniile nu se polarizează suficient de puternic.

Cu toate acestea, Comisia de la Veneţia a admis că un prag de aprobare ar avea totuşi avantajul că nu îi asimilează pe cei care se abţin cu cei care spun “Nu”. În România, de pildă, dacă ar fi existat un cvorum de aprobare, de 25% să spunem (minimum în Europa, aşa cum a existat la un moment dat în Ungaria), referendumul privind votul majoritar din 2007 ar fi fost validat.

Se poate totuşi extrage de aici o concluzie îngrijorătoare: cvorumul, oricum ar fi el stabilit, favorizează arbitrariul şi manevrele incorecte. În fond, după ce criterii cvorumul de aprobare este stabilit la 25%, 30%, 40% sau 50%?

Renunţarea la cvorum ar părea aşadar o soluţie mult mai onestă şi care e de natură să stimuleze partidele să facă o campanie asiduă ca să-şi mobilizeze votanţii. Democrat-liberalii şi în general partizanii preşedintelui Traian Băsescu ar putea fi câştigaţi şi ei cu uşurinţă de partea acestui punct de vedere, dacă ar consimţi să pună între paranteze episodul de anul trecut. În definitiv, un referendum fără cvorum este exact în spiritul unei minorităţi inteligente şi active, aşa cum le place partizanilor preşedintelui să se considere.

Vot prin corespondenţă nediscriminatoriu

Preşedintele a mai adus în discuţie şi votul prin corespondenţă pentru cetăţenii români care trăiesc în străinătate. Este adevărat că sunt destui români care urmăresc cu pasiune viaţa politică din ţară şi care ar dori să voteze, dar le este greu sau uneori imposibil să străbată sute de kilometri până la o secţie de votare. De aceea, votul prin corespondenţă ar trebui să fie în cele din urmă adoptat, deşi ar fi nefiresc să se creeze două categorii de votanţi.

În Germania sau Franţa, votul prin corespondenţă sau prin procură a fost introdus de multă vreme pentru toţi cetăţenii, şi nu doar pentru unii dintre ei. Cu siguranţă că cei din străinătate vor recurge într-o mai mare măsură la votul prin corespondenţă decât aceia care locuiesc lângă secţia de votare, dar sunt destui cetăţeni cu rezidenţa în ţară care, din multiple motive (boală, călătorie de afaceri, vacanţă etc), ar dori şi ei să profite de avantajele votului prin corespondenţă.

Totodată, votul prin corespondenţă are şi avantajul clarificărilor: el va pune în lumină fără dubiu care este nivelul real de participare politică a românilor din străinătate, căci deocamdată sunt vehiculate date contrastante, după interesul celui care vorbeşte. Nu este exclus ca USL să poată extrage de aici concluzii avantajoase cu privire la multe dispute politice neîncheiate.

Prin urmare, dacă actorii politici din România vor reuşi să-şi stăpânească o clipă antipatiile violente, ar putea favoriza o soluţie raţională şi un real progres.