1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Prăpastia dintre cei bogaţi şi cei săraci în creştere în Rusia

Puţini profită de miliardele de dolari intraţi în Rusia din exportul de petrol şi gaze

Putin a promis că va combate sărăcia

Putin a promis că va combate sărăcia

”Avem o mică Mazda, care ne ajunge mai mult sau mai puţin. Vara cînd trebuie să cărăm la Datscha nostră multe lucruri, ne dorim de fiecaare dată o maşină mai spaţiosă”, declară Valerii, de aproape 40 de ani , căsătorit cu Marika de 30 de ani. Trăiesc împreună cu fiul lor într-o locuinţă proprie. Cei doi s-au cunoscut la facultate, unde au studiat limbi străine. Ea lucrează la o bancă austriacă. El şi-a deschis o firmă de import de cosmetice. Nu vor să spună cît cîştigă, dar după toate calculele aparţin clasei de mijloc care se dezvoltă încet dar sigur în Rusia, contînd pe un venit de peste 1500 de euro pe lună. O sumă este de zece ori mai mare decît reprezintă, conform statisticilor, venitul lunar pe cap de locuitor, de doar 150 de euro. Minimul existenţial este stabilit la 63 de euro pe lună.

Treizeci de milioane de ruşi, aproape o pătrime din populaţie nu au însă nici măcar atît. Supravieţuiesc doar datorită caselor de vacanţă de la marginea oraşelor şi grădinilor unde-şi cultivă singuri cele necesare hranei. In Rusia pensia medie este de doar 60 de euro pe lună. Penisiile au crescut permanent în ultimii ani, sunt plătite la timp, la fel ca şi salariile funcţionarilor, ceea ce nu a fost cazul în trecut. Preşedintele Vladimir Putin a stabilizat situaţia socială şi politică. De aceea el a fost reales în funcţie, în luna martie cu o mare majoritate. Datorită preţurilor în creştere la petrol şi gaze naturale, miliarade de dolari au intrat în Rusia, contribuind în acest fel la creşterea economiei, din care însă profită mult prea puţini. Falia dintre bogaţi şi săraci s-a extins. Permanent a sporit însă numărul ruşilor care cîştigă foarte bine şi trăiesc în marile oraşe,mai ales la Moscova şi Sankt Petersburg. Ei îşi pot permite să cumpere maşini scumpe de import şi să-şi petreacă concediile în străinătate, să cumpere în magazine de lux şi si să mănînce în restaurante exclusive. In Rusia există 36 de miliardari în dolari şi 84.000 de milionari. De mai multe ori preşedintele Putin a anunţat că va combate sărăcia. Chiar şi în luna mai în cuvîntarea adresată naţiunii, el a subliniat cît de importantă este soluţionarea problemelor sociale.

"Accesul general la serviciile de sănătate şi la educaţie şi învăţămînt ca şi construcţia de locuinţe vor contribui la diminuarea sărăciei. 30 de milioane de cetăţeni trăiesc astăzi sub limita existenţei. Este un număr impresionant de mare. Majoritatea sunt oameni capabli de muncă. Statul şi economia trebuie să se străduiască să creeze noi locururi de muncă”, a afirmat Putin.

Preşedintele Rusiei nu a precizat însă prin ce mijloace concrete doreşte să diminueze sărăcia, ba dimpotrivă: reforma socială recent adoptată reduce avantajele acordate veteranilor de război şi foştilor eroi ai muncii socialiste, cum ar fi călătoriile gratuite pe tren sau tarife telefonice ieftine. Situaţia multor ruşi se va înrăutăţi cu siguranţă. O pensionară îşi strigă năduful,declarînd : ”l-am găsit bun şi l-am reales ,dar n-a făcut nimic bun pentru noi. In fruntea ministerului pentru probleme sociale l-a numit pe incapabilul Surabov. El nu este un ministru al sănătăţi, şi prevederilor sociale cu adevărat.I-am citit biografia.Inainte nici nu s-a ocupat de aceste domenii. Guvernul actual este incapabil. Sunt dezamăgită de ţara noastră. Dacă aş fi mai tînără aş emigra fără nici un fel de regrete şi gînduri.”

  • Data 16.08.2004
  • Autoare/Autor Esther Hartbrich / Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1dY
  • Data 16.08.2004
  • Autoare/Autor Esther Hartbrich / Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1dY