1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Poziţiile Germaniei, la Adunarea Generală a ONU

După ce ieri protecţia climei a fost subiectul principal la Adunarea Generală a ONU de la New York, de astăzi începe summitul.

default

Angela Merkel, la sediul ONU din New York

Sub conducerea noului secretar general, Ban ki-Mon, ritualul din septembrie de la Naţiunile Unite are anul acesta un suflu nou. Astăzi începe un maraton de conferinţe al celor 192 de şefi de stat şi de guvern prezenţi la dezbateri, care vor analiza toate problemele acestei lumi, de la Darfur la Afganistan şi de la Irak la Orientul Apropiat.

”La Adunarea Generală a ONU din acest an se va discuta desigur despre rezolvarea numeroaselor conflicte cu care se confruntă comunitatea internaţională, despre neînţelegerile cu Iranul, pe marginea programului său nuclear.”

Cancelarul federal, Angela Merkel, ne-a pus în temă. Anul acesta va fi a treia oară când un cancelar german va vorbi în faţa Adunării Generale a ONU. Pentru doamna Merkel va fi o premieră să intre pe podiumul de discuţii din sala celor 192 de naţiuni. Ziua de azi va fi dedicată aproape în exclusivitate programului nuclear iranian, iar discursul cancelarului german va fi precedat de cele ale preşedintelui american, George Bush şi al omologului său iranian, Mahmud Ahmadinejad. Acesta din urmă nu s-a putut abţine de la următorul comentariu, înainte de începerea dezbaterilor:

”Prin purtarea de războaie, unele naţii îşi extind dominaţia şi acaparează tot mai multe resurse, în timp ce alte popoare continuă să sufere în mizerie şi sărăcie.”

Bush şi Ahmadinejad nu s-au întâlnit până acum în reuniunile ONU şi nici nu s-au adresat direct unul altuia în discursurile lor, dar toată lumea ştie pe cine vizează acest război al cuvintelor dintre cele două părţi. Preşedintele iranian a stârnit controverse aprinse când şi-a exprimat dorinţa de a vizita Ground Zero, locul din New York unde se aflau turnurile gemene de la World Trade Center, distruse în atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. I-a fost refuzată solicitarea, dar a primit în schimb o invitaţie de a ţine un discurs la universitatea Columbia.

”Este clar că există în lume la ora actuală un mare conflict ideologic între extremişti, care folosesc teroarea pentru a propaga frica în rândul popoarelor şi cei care lucrează pentru a obţine pacea lumii.”

Astfel s-a exprimat preşedintele Bush la ultimul duel de la distanţă cu partea iraniană.

Subiectul Iran va juca un rol important şi în culisele Adunării Generale a ONU, spune ministrul german de externe, Frank Walter Steinmeier, care aminteşte de discuţiile din Consiliul de Securitate vizând noi sancţiuni pentru Iran. Pe această temă vor discuta atât cancelarul Merkel cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, cât şi miniştri de externe din cele cinci state membre cu drept de veto din Consiliu, plus Germania.

”Vom analiza în ce măsură cooperează în acest moment Iranul cu inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, pentru a răspunde la întrebările acestora. Vom preciza însă clar că nu vom permite Iranului să se înarmeze nuclear, fie că o face în secret sau la vedere.”

Pe agenda reprezentanţilor Germaniei se mai află, chiar dacă nu printre aspectele prioritare, reforma Naţiunilor Unite, intrată în impas. În acest context, se pare că Angela Merkel susţine dorinţa predecesorului ei, Gerhard Schroeder, de a obţine statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate pentru Germania, mai ales că planul privind un loc comun pentru Uniunea Europeană rămâne în continuare doar o viziune.

Este greu de crezut totuşi că această problemă va fi abordată în discursul de astăzi al doamnei Merkel de la ONU. Tot protecţia climei va fi, mai mult ca sigur, tema preferată a cancelarului german.