1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Poveşti urâte, de povestit copiilor când vor creşte

Cât vor fi năduşit unii şi cât vor fi suferit de-a lungul anilor, aşteptând în zadar să se dea liber acces la dosarele Securităţii, să afle şi ei cine a turnat şi pe cine. Şi, iată, când, în sfârşit, lustraţia bate la uşă, totul se transformă într-un mare bâlci.

Din momentul în care s-a dat dezlegarea la arhivele Securităţii, întregul mecanism al lustraţiei a fost bombardat cu iniţiative demascatoare. Unele de bun simţ, lăudabile chiar, altele de umplutură. Unele necesare, altele derutante. Pe culoarele societăţii româneşti bântuie fantoma delaţiunii. Şi, pentru că, probabil, aşa trebuia să se întâmple, marea dezvăluire a căzut în derizoriu. Informaţiile bat pasul pe loc şi cedează trecerea zvonurilor. Suma speculaţiilor s-a distanţat simţitor de suma certitudinilor. Mai pe scurt: Securitatea a învins. Din nou...

Aflăm, cu stupoare, că se năruie miturile moralităţii post-decembriste. Aflăm, cu surprindere, că verticalii noştri, luminiţele de la capătul tunelului, s-au încins, şi ei, la joc în hora turnătoriilor de tot felul. Şi nu atât păcatele tinereţii sunt cele care dor. Meschinăriile care i-au determinat la acea vreme să facă pactul cu Securitatea sunt, uneori, acceptabile; o carieră, o călătorie în străinătate, tot soiul de alte mici beneficii pentru care trebuia să plăteşti sistemului care nu făcea niciodată favoruri gratuite. Un sistem care, în schimb, te strângea cu uşa pentru o amărâtă de marcă germană sau pentru un tablou mai acătări, moştenire de familie. Ca să nu mai vorbim că, de multe ori, dormitorul personal trebuia să accepte un menage a trois cu ochiul şi timpanul partidului...

Au trecut 16 ani de la ce va fi fost în decembrie 1989 iar prin faţa naţiunii s-au perindat felurite peronaje costumate în arhangeli proorocind sau pedepsind cu vorba, nu cu fapta, tot ceea ce călca strâmb peste trupul muribund al unei ţări incapabile să se regăsească. Pe mulţi i-am urmat, cu inima deschisă. I-am privit cu sinceritate în ochi. Şi aflăm, acum, că, de fapt, am comunicat cu nişte măşti.

Cât de dezamăgitor poate fi, de exemplu, să afli că un lider de opinie ale cărui scrieri te-au captivat prin eleganţă, bun-simţ şi echilibru a purtat cu sine un secret aşteptând, poate, să moară cei ce-l ştiu, pentru a răsufla uşurat? Când masca a început să se scurgă, ochii s-au pornit să lăcrimeze.

Ce îi va fi reţinut, însă, pe aceşti apostoli ai democraţiei să se spele singuri de păcate în tot acest răstimp scurs de la eliberarea de fantoma totalitarismului de sorginte comunistă? Aici se împotmoleşte raţiunea şi de aici porneşte adevărata dezamăgire!

Restul este o poveste urâtă, de spus copiilor când vor mai creşte şi vor încerca să înţeleagă. Mai ales copiilor lor care, în deceniul şi jumătate scurs de la ce va fi fost în decembrie 1989, le-au luat, pe ne-simţite şi pe nesimţite, locul.

Unii vor spune că le va fi greu copiilor să înţeleagă ce a fost înainte de 1989, de se zbate atâta lume cu Securitatea asta. Poate că, de fapt, mai dificil le este părinţilor să le explice. Sau mai dureros.

Cristian Ştefănescu