1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Posibile probleme pentru E.ON în România

Maria Pascu28 noiembrie 2006

Investiţiile concernului E.ON Ruhrgas în România, care se ridică la suma de 300 de milioande de euro, ar putea fi renegociate, relatează astăzi ziarul german Handelsblatt.

https://p.dw.com/p/B1zr
Contractul E.ON - Distrigaz pus sub semnul întrebării
Contractul E.ON - Distrigaz pus sub semnul întrebăriiImagine: dw-tv

O purtătoare de cuvânt a concernului german a confirmat astăzi că a primit o scrisoare din partea autorităţilor române, în care sunt puse sub semnul întrebării detaliile contractului de vânzare-cumpărare a firmei româneşti Distrigaz.

Această scrisoare a parvenit E.ON după decizia preşedintelui Traian Băsescu de a verifica toate contractele de privatizare din sectorul energetic.

Reamintim că E.ON a cumpărat anul trecut 51% din pachetul de acţiuni al Distrigaz. Împreună cu Gaz de Frace, concernul german a devenit astfel unul din principalii distribuitori de gaz din România.

Hotărârea preşedintelui României a fost determinată de creşterea considerabilă a preţurilor la gaz din această toamnă, iniţiată de compania Petrom, aflată sub conducerea grupului austriac OMW. Ca urmare Traian Băsescu a decis o reverificare a contractului dintre OMW şi Petrom. Concernul austriac a refuzat însă să urmeze solicitările guvernului de la Bucureşti, dacă nu va fi implicat tot domeniul energetic din România. Astfel, reverificările au fost extinse şi asupra celorlalţi distribuitori de energie, precum E.ON şi Gaz de France.

Purtătoarea de cuvânt a E.ON nu a oferit amănunte asupra cursului pe care îl va aborda concernul german în acest caz.