1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Posibile noi alegeri în Serbia pe 11 mai

După eşecul guvernului de centru- stânga datorită poziţilor diferite faţă de proclamarea independenţei provinciei Kosovo, lupta se va da între patrioţii naţionalişti şi forţele pro-europene.

default

Demisia premierului Kostunica deschide calea unor noi alegeri

După săptămâni de blocadă politică, totul s-a rezolvat doar în zece minute. Astfel s-a pus capăt uneia din cele mai scurte perioade guvernamentale din istoria Serbiei. Premierul Voojislav Kostunica a decis dizolvarea parlamentului şi a cerut organizarea de noi alegeri. Guvernul sârb a eşuat din cauza disputelor privind aderarea ţării la Uniunea Europeană şi datorită independenţei provinciei Kosovo. Organizarea de noi alegeri a fost soluţia cea mai potrivită pentru şeful guvernului naţional-conservator. În context Kostunica a declarat că toate partidele se pronunţă pentru aderarea la Uniunea Europeană, deosebirile începând atunci, când se ridică întrebarea, cum se va adera, cu sau fără Kosovo.


Intrarea Serbiei în Uniunea Europeană cu provincia Kosovo ca parte integrantă a Serbiei, la acest deziderat partidul DSS al lui Kostunica nu vrea să renunţe în nici un caz. În schimb partidul democrat al preşedintelui pro european Boris Tadic nu se opune, atrăgând atenţia asupra pericolului izolării politice şi a slăbirii economiei. El porneşte de la ideea că intrarea Serbiei în Uniunea Europeană nu trebuie condiţionată, de disputa privind Kosovo. Tadic precizează astfel că provincia Kosovo este o parte a Serbiei. Şi este sarcina guvernului şi a parlamentului de a apăra integritatea teritorială a ţării. Cetăţenii Serbiei au dreptul, consideră Tadic, la o viaţă mai bună şi la perspective economice care nu pot fi posibile decât în cadrul Uniunii Europene.


Toate partidele doresc acum noi alegeri, cea mai bună soluţie pentru a şti cine poate obţine într-adevăr majoritatea în Serbia. O mutare de şah surprinzătoare făcută de premierul Kostunica. Şeful guvernului sârb are deja renumele unui politician obsedat de putere, care preferă să schimbe partenerul de coaliţie decât să-şi rişte poziţia prin organizarea de noi alegeri. El simpatizează de fapt cu radicalii ultranaţionalişti. La baza partidului există însă rezistenţă, mai ales din partea oamenilor de afaceri care ar avea de pierdut de pe urma izolării ţării. Ei avertizează faţă de urmările economice ale unei politici prea dure anti Kosovo contra Uniunii Europene.


La Bruxelles se speră acum într-o decizie pro europeană şi într-un nou guvern care să nu se mai opună independenţei provinciei Kosovo.


Politologul belgrădean Duşan Pavlovici atrage atenţia însă asupra faptului că Tadici va avea mari probleme în campania electorală pentru a-şi mobiliza din nou alegătorii să vină la urne pentru a salva Serbia, dat fiindcă diferenţele în coaliţia cu naţional-conservatorii lui Kostunica s-au adâncit.


Cine va profita de pe urma acestor noi alegeri?


Se pare că tocmai ultranaţionalişti, care reuşesc în prezent să-i mobilizeze pe toţi cei dezamăgiţi. Dacă ei vor atinge 40 la sută din sufragii, aşa cum indică în prezent sondajele va depinde de momentul când va avea loc scrutinul, crede politologul Dusan Pavlovic care afirmă că dacă alegerile vor avea loc mai devreme, atunci partidele naţionaliste vor avea un cuvânt mai greu de spus, indeiferent de ce s-ar întâmpla. Cu cât se va alege mai târziu, cu atât mai mult vor creşte şansele partidelor pro europene.


Ambele blocuri sunt în prezent la fel de mari, dar ponderea lor se poate modifica. Pavlovici constată că indignarea şi mânia exprimate după proclamarea independenţei Kosovo au început lent să dispară. Serbia nu se mai află în prezent în starea de emoţionalitate de după proclamarea independenţei provinciei locuită în majoritate de albanezi.


Ambele blocuri pot profita de pe urma situaţiei create. S-ar putea şi ca Voojisalv Kostunica să-şi schimbe cursul de până acum datorită căruia suferă în special sârbii din Kosovo. În prezent nici un tren nu mai merge într-acolo iar sute de poliţişti sârbi sunt ameninţaţi de concediere, dacă nu se încadrează în poliţia kosovară.