1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Portretul durerii: cea mai mare expoziţie Frida Kahlo, la Berlin

La Berlin a fost deschisa cea mai mare expozitie Frida Kahlo prezentata vreodata in Europa. Peste 150 de picturi suprarealiste, desene si fotografii ale artistei vor fi expuse pana in august la muzeul Martin-Gropius-Bau.

default

Una din picturile celebre ale Fridei Kahlo, "Cele două Frida"

"Ma pictez pe mine, pentru ca sunt deseori singura si eu sunt subiectul pe care il cunosc cel mai bine", spunea Frida Kahlo, la inceputul secolului trecut.

Talentul cu care a portretizat in modul cel mai grotesc durerea si drama personala a transformat-o pe Magdalena del Carmen Frieda Kahlo y Calderon - pe numele ei complet - intr-o icoana a Mexicului si cea mai mare artista a Americii Latine.

Patima prin arta

Kahlo s-a refugiat in pictura, in urma accidentului grav prin care a trecut la varsta de 18 ani. Cateva dintre cele mai renumite lucrari ale sale au fost realizate pe un sevalet special cumparat de mama ei, in perioada in care artista era imobilizata la pat. Suferinta fizica, dar si dramele sentimentale, provocate de marea iubire fata de pictorul mexican Diego Rivera, cu care s-a casatorit in 1929, i-au dominat intreaga cariera artistica.

"Niciodata nu am pictat vise. Am pictat propria mea realitate", spunea Kahlo, vorbind despre cele 143 de lucrari, care au facut-o celebra, post-mortem, in intreaga lume.

Picturi expuse în premiera mondiala

Cea mai mare expozitie Frida Kahlo prezentata vreodata in Europa, continand picturi suprarealiste si simboliste ale artistei, dar si desene si fotografii de familie, va putea fi vazuta la Berlin, pana la inceputul lunii august.

"Faptul ca autobiografia ei se afla in prim plan este bineinteles usor problematic", spune Helga Prignitz-Poda, curatoarea expozitiei. "Lucrarile sale au fost de multe ori subevaluate. Dar speram ca prin expozitia de la Berlin sa corectam aceasta imagine, pentru ca dorim sa subliniem evolutia artistica a Fridei Kahlo si mesajul care se afla in spatele picturilor."

"Germania participa simbolic in acest fel la aniversarea a doua sute de ani de la razboiul de independenta din Mexic", a declarat, la vernisajul expozitiei la Berlin, Bernd Neumann, Ministrul de Stat pentru cultura si mass media.

La Muzeul Martin-Gropius-Bau au fost expuse cateva picturi ale Fridei Kahlo, in premiera mondiala, lucrari apartinand unor colectii private. Printre ele se afla si ultimul autoportret al Fridei, o pictura in ulei, realizata la scurt timp inainte de moarte, in care chipul artistei este infatisat simbolic sub forma unei flori a soarelui ofilita.

Seria fotografiilor de familie din cadrul acestei expozitii a fost prezentata in ziua deschiderii de Christina Kahlo, una dintre stranepoatele artistei.

Autor: Lavinia Piţu
Redactor: Ovidiu Suciu