1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Poroşenko: "Nu negociem cu separatiştii"

Situaţia din Ucraina a provocat şi provoacă îngrijorare la Berlin. În timp ce Bundestagul a dezbătut evenimentele din fosta republică sovietică, Petro Poroşenko a făcut declaraţii tranşante.

default

Petro Poroşenko la Berlin

Candidatul la suprema funcţie în statul ucrainean a justificat în timpul vizitei sale la Berlin acţiunea armatei împotriva separatiştilor pro-ruşi, pe care i-a calificat drept terorişti. Cine poartă o armă automată şi ucide oameni, acela nu înţelege decât un singur limbaj, a spus Poroşenko, "anume cel al violenţei". El a respins de asemenea orice tratative cu separatiştii, deoarece "aceştia nu reprezintă pe nimeni". "Trebuie să restabilim legalitatea şi ordinea şi să-i măturăm de pe străzi pe terorişti", a spus miliardarul şi politicianul ucrainean, considerat candidatul cu cele mai mari şanse de izbândă la alegerile prezidenţiale din 25 mai. Poroşenko se pronunţă pentru o mai strânsă cooperare a Ucrainei cu UE şi s-a solidarizat cu demonstranţii din Piaţa Centrală din Kiev.

La Berlin, Poroşenko a sprijinit propunerea şefului diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, de organizare a unei noi runde a Conferinţei de la Geneva. Dar nici acolo nu vrea să vadă reprezentanţi ai separatiştilor, a spus politicianul supranumit "regele ciocolatei". Ucraina va fi reprezentată la Geneva numai prin ministrul său de Externe, a subliniat el.

Următorul pas decisiv în Ucraina va fi scrutinul prezidenţial din 25 mai, care trebuie să se desfăşoare în toate regiunile Ucrainei, a mai spus el. "Cei care încearcă să destabilizeze situaţia în estul Ucrainei, urmăresc un singur ţel: împiedicarea scrutinului", a declarat politicianul în vârstă de 48 de ani. El s-a prezentat de asemenea ca un adversar al "plebiscitelor false", de genul celor pregătite de separatişti în regiunile Doneţk şi Lugansk.

Poroşenko, care a avut consultări la Berlin cu şefa executivului german, Angela Merkel, cu şeful diplomaţiei, Frank-Walter Steinmeier şi cu diverşi parlamentari, a declarat în continuare: "Nu ne e teamă de plebiscite, nici de modificări ale constituţiei şi nici de o descentralizare a puterii". Dar acestea nu pot fi decise decât în ordine, după alegerile prezidenţiale. Creştin-democratul german Andreas Schockenhoff, a evidenţiat după o întâlnire avută cu candidatul ucrainean, că organizarea unor referendumuri înaintea alegerilor prezidenţiale este "ilegală". Schockenhoff a adăugat: există indicii că pe 9 şi 11 mai sunt planificate "acţiuni de boicot" iar Rusia nu este străină de acestea. Expertul în probleme de politică externă aşteaptă ca Rusia să renunţe la orice tentativă de a destabiliza Ucraina.

Doi miniştri din cabinetul Merkel şi-au exprimat în Bundestag îngrijorarea faţă de violenţele din Ucraina. Şeful diplomaţiei, Frank-Walter Steinmeier, a avertizat: "Ne aflăm în pragul unei noi confruntări pe continentul nostru". Totuşi, el s-a declarat optimist că nu e prea târziu pentru o rezolvare paşnică a conflictului. Încă poate triumfa raţiunea, consideră Steinmeier, de aceea depune eforturi pentru organizarea unei noi Conferinţe la Geneva, la care să fie reprezentate Rusia, Ucraina, SUA şi UE.

Steinmeier a insistat de asemenea că alegerile trebuie obligatoriu să se desfăşoare pe 25 mai în Ucraina. Aceasta este şi în interesul Rusiei, fiindcă liderii de la Kremlin nu recunosc legitimitatea guvernului interimar de la Kiev. În plus, el a cerut un dialog naţional în Ucraina, care să ajute la depăşirea tensiunilor, modificarea constituţiei şi dezarmarea miliţiilor. În timp ce responsabilul vorbea s-a răspândit ştirea că preşedintele Vladimir Putin nu se mai opune alegerilor, ba chiar că le-a calificat în premieră drept "pas în direcţia cea bună". Candidatul Poroşenko a elogiat în cursul serii acea declaraţie, chiar dacă nu o priveşte ca pe o garanţie de stabilizare a situaţiei.