1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Popularitatea preşedintelui Obama scade văzând cu ochii

Unii comentatori din Statele Unite consideră că neîncrederea crescândă a americanilor faţă de noul preşedinte este o problemă gravă cu repercusiuni semnificative asupra politicii interne şi externe

Era de aşteptat ca popularitatea preşedintelui american Barack Obama să scadă după câteva luni în funcţie

Era de aşteptat ca popularitatea preşedintelui american Barack Obama să scadă după câteva luni în funcţie

Preşedintele american, Barack Obama, pierde treptat din popularitatea de care s-a bucurat la începutul mandatului. Sondaje efectuate de posturile de televiziune CNN şi CBS relevă că, pentru prima oară de la alegerea sa în funcţia de lider al Casei Albe, majoritatea americanilor care nu susţin în mod explicit unul din partide sunt nemulţumiţi de linia politică urmată de preşedintele Obama. Mai ales implicarea pentru extinderea angajamentului în Afganistan dă bătăi de cap liderului Casei Albe.

În context, Barack Obama a declarat în repetate rânduri că este responsabil de siguranţa americanilor şi că, prin combaterea grupării teroriste Al-Qaida şi a talibanilor în Afganistan, el doreşte să garanteze securitatea Statelor Unite. În plus, angajamentul în Afganistan vizează securitatea întregii lumi, argumetează preşedintele.

Majoritatea americanilor vor retragerea imediată a trupelor din Afganistan

Majoritatea americanilor vor retragerea imediată a trupelor din Afganistan

Terorismul internaţional nu se mai află însă pe lista priorităţilor americanilor, ei fiind mai degrabă îngrijoraţi de actualele date privind soldaţii căzuţi în Afganistan. Peste 800 de militari americani şi-au pierdut deja viaţa în lupta contra talibanilor.

Dar preşedintele Obama consideră că: "Suntem prezenţi în Afganistan pentru a combate un duşman care ameninţă atât securitatea Statelor Unite cât şi pe cea a prietenilor şi aliaţilor noştri."

Majoritatea americanilor solicită însă retragerea imediată a trupelor din regiune. O extindere a angajamentului în Afganistan este aprobată în prezent de doar 25% din populaţie. Faptul că preşedintele Obama intenţionează să suplimenteze trupele americane din Afganistan cu încă 6.000 de militari nu contribuie la creşterea popularităţii sale.

Pe de altă parte, sondajele efectuate de CNN relevă că, în politica internă, liderul Casei Albe se loveşte de o rezistenţă semnificativă din partea populaţiei privind planurile de reformă a sistemului american de sănătate.

"Despre ce este vorba în reformă? Ce doriţi de fapt să realizaţi?", sunt doar două din întrebările pe care moderatorul CNN le transmite preşedintelui ca mesaj venit din partea majorităţii americanilor.

Reforma sistemului de sănătate a scindat ţara şi afectează imaginea pozitivă de care se bucura preşedintele Obama la începutul mandatului. Chiar dacă liderul Casei Albe se mai bucură de susţinerea a peste 50% din americani, popularitatea sa scade treptat.

Autori: Ralph Sina/ Maria Pascu
Redactor: Ovidiu Suciu