1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Popor tarat sau elite nedemne?

Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie pe tema Revoluţiei din decembrie 1989 ridică serioase întrebări privitoare la valorile politice care guvernează discret societatea românească.

default

Revoluţia din 1989, eveniment cu efecte controversate pentru români după 21 de ani

Dacă studiul acesta este corect, el pune în evidenţă un mare eşec politic şi social. 61% dintre cei chestionaţi sunt de părere că o duc mai rău cu banii după revoluţie şi numai 24% declară că o duc mai bine. La o altă întrebare, similară, dar pusă diferit, 45% spun că ar fi fost pentru ei mai bine dacă Revoluţia nu ar fi avut loc şi numai 28% declară că viaţa lor a fost schimbată în bine.

Datele se modifică puţin atunci când răspunsurile se referă la alte persoane. Aşadar, dacă se referă la cunoscuţii lor şi nu la ei înşişi, 55% declară că aceştia o duc mai rău astăzi decât înainte de 1989 şi numai 31% spun că o duc mai bine. În fine, este relevant de asemenea că cel mai mare câştig al Revoluţiei este considerat a fi „libertatea”, dar abia în proporţie de 38%. Pe locul al doilea figurează libertatea de exprimare, 18%, şi dreptul la liberă circulaţie, 12%.

Bilanţ sentimental, după 21 de ani

După 21 de ani de la căderea regimului comunist, bilanţul acesta pare a fi un dezastru, care creează un mare impas, atît pentru teoria socială cît şi pentru strategii politici. Autorii studiului sunt ei înşişi circumspecţi cu privire la rezultate.

În primul rând, ei constată contradicţii greu de rezolvat printr-un simplu chestionar. Cum se face, de pildă, că Revoluţia este asociată masiv unor emoţii profund negative („suferinţă", „disperare", „regret") şi cu toate acesta 62% consideră că ar trebui să rămână în istorie ca un eveniment pozitiv? Iar 94% s-ar pronunţa pentru ridicarea unui monument dedicat Revoluţiei?

Autorii studiului (cu opţiuni de stânga) avansează ipoteza că opinia publică românească este prizoniera unei vechi educaţii mitizante, potrivit căreia Istoria este prin excelenţă succesiunea evenimentelor pozitive (exemplare) şi aşadar Revoluţiei i s-ar cuveni din oficiu un loc în Panteon.

S-ar putea replica că autorii studiului IRES minimalizează capacitatea oamenilor de a admite caracterul ambiguu al faptelor de viaţă, după cum s-ar mai putea observa că datele studiului nu sunt suficient de atent interpretate. Totuşi, dificultăţile se păstrează şi nu este singurul studiu recent care provoacă aceeaşi stupoare.

La începutul lunii decembrie, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a dat publicităţii un sondaj din care reieşea că 44% dintre cei intervievaţi au declarat despre comunism că „a fost o idee bună, dar aplicată greşit". Comanditarul studiului, preşedintele IICC, Vladimir Tismăneanu, şi-a luat măsuri de precauţie, scriind că „anxietăţile prezentului mai degrabă decât romantizarea comunismului autohton explică opiniile favorabile epocii Ceauşescu". „În situaţii de criză, remarcă Vladimir Tismăneanu, apare întotdeauna ispita de a nu vedea libertatea drept o şansă”.

Este de remarcat însă că aceste explicaţii, care tind să relativizeze datele brute şi să le atenueze impactul, sunt motivate, de data aceasta, de intenţia de a fundamenta politicile dreptei pe o bază socială largă. Or, pentru strategii dreptei este descurajant să observe că, în larga lui majoritate, poporul român ar regreta comunismul dacă nu cumva şi pe Ceauşescu însuşi.

Este poporul român tarat de comunism?

O intervenţie remarcabilă aparţine lui Dragoş Paul Aligică (strateg politic şi cercetător), care arată pe de o parte riscul unor interpretări pripite, iar pe de alta chiar carenţa metodologică a unor cercetări care nu ţin cont de reglajul fin al investigaţiei. Dragoş Paul Aligică aduce în discuţie rezultatele propriilor cercetări (realizate în cadrul CADI şi în colaborare cu IRES), care nuanţează mult concluziile sondajului comandat de IICC, deşi ridică ele însele o tulburătoare întrebare? Este poporul român tarat de comunism? Este el, prin urmare, inapt pentru o schimbare de fond şi nepregătit să răspundă la „invitaţia” pe care i-a adresat-o Occidentul capitalist şi democratic?

Destui observatori ai societăţii româneşti au sugerat ceva de felul acesta, evocând o experienţă istorică traumatizantă şi caracterul excepţional al comunismului din România. Recursul la istorie sugerează mereu că ceva rămâne greu de explicat prin faptele prezentului sau trecutului apropiat. În orice caz, o dezamăgire există chiar şi printre cei mai entuziaşti promotori ai cauzei româneşti.

Dar, politic vorbind, o asemenea ipoteză este neoportună şi nefolositoare. Din perspectiva unui strateg, nu este cu putinţă decât o singură concluzie: nu poporul este de vină, nu în sinele său ar trebui găsite cauzele eşecului din ultimii 21 de ani, ci la elitele sale. Dragoş Paul Aligică nu ezită, de altfel, să enunţe cu mare cruzime că „vina aparţine elitelor noastre politice si mediatice. Răul făcut opiniei publice de un număr restrâns de indivizi, cu influenţă politică şi mediatică majoră, a fost şi este imens".

Problema nu este însă rezolvată de la sine, căci mai rămâne ca persoanele care poartă vina să fie precis identificate. Riscurile selectării şi demonizării adversarului sunt de pe acum evidente.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu