1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

”Ponta, ai o mină proastă”

Manifestaţiile împotriva exploatării aurului la Roşia Montană continuă în Bucureşti şi în alte mari oraşe ale ţării.

S-a întâmplat ceva nou. După trei săptămâni de manifestaţii s-a insinuat, încet, dar inevitabil, un mesaj direct antiguvernamental. Chiar dacă manifestaţia refuză pe mai departe revendicările violente ca în 1990, au apărut tot mai multe mesaje care cer demisia premierului Ponta şi a miniştrilor Dan Şova, Rovana Plumb şi Daniel Barbu. Deocamdată manifestaţia e dominată de aceeaşi ambianţă calm-ironică, în care jocurile de cuvinte (”Ponta, ai o mină proastă”) prevalează asupra verbalităţii ofensive. Manifestanţii s-au încăpăţânat să iasă în stradă în fiecare zi, timp de 3 săptămâni, pentru a-şi exprima hotărârea, dar continuă să lase un spaţiu larg dialogului. Sau, privind lucrurile din perspectiva cealaltă, guvernului i se oferă timp să se redreseze. În acest stadiu reconcilierea mai este încă posibilă.

În aparenţă este uimitor de ce protestatarii au ezitat să ceară hotărât şi precis demisia guvernului. Dar cine a remarcat că nucleul mişcării a fost constituit de cei care manifestaseră şi în ianuarie 2012 împotriva regimului Băsescu a înţeles că protestatarii evită cu grijă să între în jocul Ponta vs Băsescu. Pe străzi sunt oameni inteligenţi, bine informaţi care au semnat şi în trecut proteste legate de Roşia Montană şi care ştiu foarte bine că preşedintele se transformase în agent de influenţă al RMGC şi că ministrul economiei Adrian Videanu anunţa în 2010 demararea imediată a proiectului.

Manifestanţii înţeleg că prăbuşirea subită a guvernului şi a USL (prin scindare) nu ar duce la nimic pozitiv, căci preşedintele ar continua proiectul RMGC. Cu toate acestea lucrurile se îndreaptă inevitabil către o contestaţie politică tot mai precisă. Victor Ponta îşi cheltuieşte vertiginos în aceste săptămâni cota mare de încredere pe care a avut-o începând de anul trecut. Din momentul în care a participat la scenariul regizat al protestului minerilor de la Roşia Montană şi a apărut pe site-ul RMGC, a fost clar de ce parte se află. Dar cel puţin la prima vedere nimic nu este ireversibil şi de aceea manifestaţia îşi păstrează aerul calm şi mai curând inofensiv.

S-a observat pe bună dreptate că manifestaţia aceasta are ţinte mai mari şi că nu poate fi limitatată nici măcar la subiectul Roşia Montană. Ca să înţelegem mai bine să ne amintim cum sună de obicei chestionarele sondajelor de opinie politică. Printre diverse întrebări legate de încrederea în instituţii şi persoane apare şi întrebarea: ”Credeţi că România se îndreaptă într-o direcţie bună sau într-o direcţie greşită?” Întotdeauna majoritatea participanţilor la interviu au declarat că ţara merge într-o direcţie greşită. Dar nu se ştie ce au gândit. Răspunsurile au părut să fie mai curând reflexul unei stări de moment.

De data aceasta însă manifestanţii care contestă proiectul RMGC par să aibă o percepţie clară a ceea ce însemană ”direcţie” şi, de aceea, ei nu se limitează să ceară o demisie sau alta. Manifestanţii au înţeles că statul a devenit ostatecul unei companii private care îşi impune interesele în mod discreţionar şi că ţara tinde să devină terenul de joc al unor aventurieri, fără posibilitatea de a mai regăsi ritmurile propriei dezvoltări. Roşia Montană este un caz important prin el însuşi, dar este şi un punct de inflexiune pe graficul unei prăbuşiri care mai poate fi stopată.

Horaţiu Pepine