Ponta şi demontarea statului de drept

Ar fi extrem de important ca românii să ştie cine sunt actorii politici care, în răstimpul a numai două mandate, i-au obligat pe alegători să decidă pentru a patra oară, la urne, soarta preşedintelui suspendat.

Or, această clarificare nu e lesnicioasă. Adversitatea generată în România, în rândul multor bugetari şi a familiilor lor, de Traian Băsescu şi de salvatorul program de austeritate susţinut de şeful statului e mare. Chiar foarte mare.

La fel e şi patima adversarilor preşedintelui suspendat dezinformaţi sistematic sau iritaţi de greşelile comise de Băsescu ori de fostul executiv.

Dar, deşi alimentată şi de vanitatea unor intelectuali cu orgoliile rănite de un preşedinte care nu i-a băgat în seamă suficient, această ură n-ar trebui să le răpească românilor puterea de judecată. Fiindcă miza disputelor e mare. Iar în joc e viitorul ţării.

Cine sunt, aşadar, adversarii lui Traian Băsescu? Profilul lor real reiese în mod pregnant din luările de poziţie ale unor analişti occidentali situaţi deopotrivă la dreapta şi la stânga spectrului politic.

Nici Reinhard Veser, de la ziarul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung, nici Keno Verseck, autorul unui remarcabil articol publicat de săptămânalul Der Spiegel nu pot fi bănuiţi de părtiniri vinovate.

Chiar şi William Totok, de la taz, un vechi critic acerb al lui Traian Băsescu, concede, indirect, că liderii USL au transformat statul de drept într-o zonă a bunului lor plac. Fiindcă, potrivit lui, „Ponta, puternic lezat moral de afacerea sa de plagiat, emite voios ordonanţe de urgenţă anticonstituţionale, restrânge prerogativele Curţii Constituţionale şi modifică legea referendumului doar că să uşureze debarcarea lui Băsescu".

Dacă observatori occidentali nu ignoră în genere greşelile, îndeosebi de stil, ale preşedintelui suspendat, din analizele lor şi ale altor ziarişti din apus reiese clar că aceste deficienţe nu se compară cu enormităţile săvârşite de adversarii săi.

E limpede, altfel spus, că nimic din stângăciile, erorile sau gafele băsesciene nu schimbă o iotă din catastrofa către care a fost îndreptată ţara după accesul la cârmă al USL.

Or, drumul pe care urma s-o apuce Victor Ponta când a preluat, în mai, cârma guvernului român, "era previzibil", releva marţi, Reinhard Veser, în Frankfurter Allgemeine Zeitung, semnalând amplificarea presiunilor exercitate de Uniunea Europeană asupra liderilor USL.

Ar fi trebuit, potrivit lui Veser, să fie edificatoare încercările lui Ponta de a impune în guvern „un ministru al culturii incompatibil, care a renunţat la portofoliu abia în urma presiunilor publice, după sentinţa instanţei supreme, precum şi alţi doi candidaţi la educaţie, plagiatori". Din eşecurile sale, "premierul trăsese concluzia că trebuie schimbată Comisia de Etică a ministerului, care cercetase plagiatele”.

Ziarul din Frankfurt mai atrage atenţia asupra desfiinţării, nu mai puţin edificatoare, a Comisiei de Atestare a Diplomelor, care constatase plagiatul comis de Ponta, "desfiinţare menită să împiedice oficializarea condamnării premierului". Care promisese că demisionează în acest caz.

Or, una din revendicările Comisiei Europene, pe care Ponta făgăduise să le satisfacă, fusese tocmai demisia miniştrilor cu probleme de integritate.

La începutul săptămânii, Comisia continua să aştepte replica premierului. Care, după cum scrie FAZ, „n-are cum să nu aibă mari dificultăţi în a îndeplini solicitările” Uniunii Europene. Fiindcă lui Ponta i se cere revocarea mai multor ordonanţe de urgenţă prin care puterea USL-istă a restrâns, între altele, prerogativele Curţii Constituţionale, i-a sustras competenţa de a judeca hotărâri parlamentare, a schimbat regulile referendumului şi a afectat instituţiile de stat esenţiale.

Or, în acest punct, „Comisia reclamă doar ca puterea să respecte Constituţia”, al cărei articol 115 interzice aplicarea ordonanţelor asupra acestui tip de instituţii.

Nimic nu poate ilustra mai clar cât de grav au încălcat liderii USL principiile statului de drept decât această constatare a unui ziarist german. Fiindcă e de-a dreptul scandalos ca Uniunea Europeană să fie obligată să le atragă atenţia potentaţilor de la Bucureşti să respecte ce? Constituţia României.

Nu mai puţin lămuritor este rechizitoriul necruţător pe care, de această dată de la stânga spectrului politic, îl face „clicilor corupte” dela Bucureşti un excelent cunoscător al realităţii româneşti.

Keno Verseck îi face în Der Spiegel un portret convingător abilului Victor Ponta. Uns cu toate alifiile, Ponta „stăpâneşte perfect jargonul” propriu ideologilor democraţiei, dar e la cârma celei mai puternice mafii de oportunişti comunişti” care este partidul social-democrat. O mafie "care nu se lasă înfrânată în goana ei după privilegii şi putere".

Ca doctorand, "Ponta a plagiat segmente largi. Iar ca premier, demonstrează cum se demontează statul de drept”, mai scrie autorul, care nu-l idealizează câtuşi de puţin pe Băsescu. Dimpotrivă, îi citează pe unii dintre cei mai aprigi adversari ai suspendatului şef al statului.

Dar, pentru „guvernarea prin decrete”, autorul înfierează clar şi fără echivoc puterea USL-istă, în frunte cu Ponta, Antonescu şi Voiculescu, ”un fost colaborator al Securităţii care-i procura devize lui Creauşescu”, întemeindu-şi puterea pe televiziunea Antena 3.

Verseck condamnă în egală măsură schimbarea, „prin proceduri discutabile, a preşedinţilor Camerelor Parlamentare”, mutarea la guvern a Monitorului Oficial precum şi „desfiinţarea Comisiei de Atestare a Diplomelor (CNATDCU) după constatarea plagiatului comis de Ponta”.

Calificând situaţia drept o "criză de stat", el mai critică, totodată, „restrângerea competenţelor Curţii Constituţionale”, a cărei „sentinţă privind reprezentarea României fusese ignorată de Ponta”, decizia „parlamentară de suspendare a preşedintelui, adoptată în răspăr faţă de opinia judecătorilor supremi, care nu cred că Băsescu şi-a depăşit prerogativele” şi „schimbarea condiţiilor cadru pentru derularea referendumului”.

După ce înregistrează opinia unei experte privind problema de stabilitate apărută, din cauza României, într-o UE care nu poate ignora situaţia, autorul se opreşte pe larg asupra corupţiei din nereformatul partid postcomunist care este PSD.

Evocând prezenţa oligarhilor şii politicienilor corupţi în această formaţiune, în PNL şi la cârma PC, analistul german pune degetul pe rană, reliefând că „semnalul de alarmă ultimativ” pentru „corupta elită românească a fost condamnarea la închisoare a lui Adrian Năstase”.

Să fie oare de mirare că, în aceste condiţii, „mulţi cetăţeni se tem că statul de drept românesc e pe cale de a fi pus pe butuci”, după cum se exprimă Verseck?

Deloc. Dar de edificarea şi luciditatea lor, precum şi de votul lor la referendum, va depinde totuşi repunerea în funcţiune a acestui stat de drept.