1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Polonia în război rece cu Rusia

Polonia se teme că Rusia ar putea întrerupe aprovizionarea cu gaze naturale şi cere Uniunii Europene să fie solidară cu ea.

default

Disputa privind strîngerea relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Rusia riscă să escaladeze. Exasperat de poziţia rigidă a Moscovei în problema aprovizionării cu energie şi a importurilor agricole polneze, premierul Poloniei Iaroslav Kaczynski a cerut Uniunii Europene să aplice sancţiuni Rusiei, dacă aceasta nu va suspenda embargoul impus produselor agricole poloneze, în vigoare din noiembrie 2005.

Pe 24 noiembrie urmează să înceapă negocierile Uniunii Europene cu Rusia asupra unui nou acord de parteneriat, care va cuprinde o asigurare energetică-cheie pentru europenii tot mai dependenţi de livrările ruseşti de hidrocarburi. Şi ministrul polonez de externe Anna Fortyga a declarat că Rusia foloseşte energia drept mijloc politic de presiune. Polonia va proceda în consecinţa ca şi Rusia.

In problema cartei energetice europene Polonia a adoptat o poziţie dură,temîndu-se ca Moscova să nu o ocolească,dacă Europa de Vest va putea fi aprovizionatăî cu gaze naturale prin conducta de la Marea Baltică. De aproape un an de cînd negociază cu Moscova pentru suspendarea embargoului impus produselor agrare poloneze cu un an în urmă, Polonia se simte izolată, fără sprijin din partea Uniunii Europene.

Ameninţarea cu vetoul polonez devine astfel o chestiune de principiu a declarat Pavel Zalewski, şeful Comisiei de politică externă din Seimul polonez, care a precizat că Polonia nu acceptă să fie considerată un membru de categoria doua şi aşteaptă solidaritate din partea Uniunii Europene. Reprezentantul special al preşedintelui Rusiei pentru relaţiile cu Uniunea Europeană, Serghei Iastriembski a criticat sever atitudinea Poloniei, care face dintr-o chestiune bilaterală una europeană.

  • Data 15.11.2006
  • Autoare/Autor Thomas Rautenberg / Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1II
  • Data 15.11.2006
  • Autoare/Autor Thomas Rautenberg / Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1II