1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Politicienii germani sunt generoşi, deşi nu au planuri concrete

Ajutorul financiar pentru zonele calamitate din Asia de sud-est, aprobat ieri de către Cabinetul de la Berlin, trebuie susţinut cu resurse clare. Cele 500 de milioane de euro, promise sinsitraţilor au situat Germania pe poziţia secundă în topul donatorilor, după Australia care a decis alocarea a aproximativ 580 de milioane de euro.

Cancelarul Schroeder promite ajutor. Specialiştii se întreabă pe ce bază.

Cancelarul Schroeder promite ajutor. Specialiştii se întreabă pe ce bază.

Analiştii germani se întreabă însă acum din ce fonduri va reuşi cabinetul Schröder să obţină suma aprobată. Chiar dacă tranşele vor fi acordate într-o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 ani, bugetul federal nu dispune de asemenea surplusuri. Cancelarul a preferat să dea un răspuns evaziv, ieri, la scurt timp după ce Cabinetul aprobase în unanimitate ajutorul financiar. ”Pentru anul în curs vom apela la bugetul aprobat deja. Apoi tranşele vor fi reciproc finanţate” a spus Schröder. Ministrul de finanţe, Hans Eichel a votat şi el în favoarea acestui plan, chiar dacă Germania continuă să se afle la limita deficitului bugetar acceptat prin Pactul de Stabilitate. O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a declarat că Bruxelles-ul va dovedi clemenţă în cazul în care lipsa de la buget va fi cauzată de acordarea unor ajutoare umanitare.

Fondurile vor fi alocate cu precădere zonelor afectate din Indonezia şi Sri Lanka. Germanii sunt decişi să se implice în refacerea reţelelor de apă potabilă, a sistemului sanitar şi a şcolilor. În paralel, firmele şi persoanele private din Germania au donat peste 200 de milioane de euro.

  • Data 06.01.2005
  • Autoare/Autor Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2UN
  • Data 06.01.2005
  • Autoare/Autor Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2UN