1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Politica românească e pe dos

Partidele care ar avea interesul să se definească mai bine se gândesc să candideze împreună într-un amalgam fără relevanţă europeană, în timp ce partidele care au motive să se unească se separă tot mai mult.

Nu se ştie prea bine dacă PNL şi PSD vor candida separat în alegerile europene de anul viitor. Potrivit lui Crin Antonescu, cel mai probabil cele două partide vor candida separat, deşi în opinia sa ar fi bine să candideze pe aceeaşi listă. E un mod de a vorbi care arată nesiguranţa relaţiilor din cadrul alianţei. Lipsa de certitudini cu privire la ce se va întâmpla peste şase luni este caracteristică pentru politica românească. Prea puţină planificare pe termen lung, prea puţină perseverenţă şi prea multă spontaneitate.

Dar faptul că preşedintele partidului ezită el însuşi - şi se pare că liderul PSD se află în aceeaşi situaţie - arată ceva mai important. Partidele româneşti nu au reuşit nici până acum să asume clar idei politice de natură să le contureze mai ferm identitatea. E de înţeles că prezenţa lui Traian Băsescu împiedică deocamdată scindarea USL (după cum pare să împiedice şi unificarea dreptei), dar alegerile europene nu se referă strict la politici cu relevanţă naţională imediată. Acolo nimeni nu este cu adevărat interesat de rolul constituţional al preşedintelui, de raporturile sale cu guvernul şamd, ci de alte chestiuni care se răsfrâng indiscutabil şi asupra României, dar care sunt de altă natură. Acolo la Strasbourg şi Bruxelles stânga şi dreapta au mai mult o relevanţă societală decât una economică.

E adevărat şi faptul că că stânga şi dreapta în sensul lor clasic nu mai reprezintă cu adevărat un clivaj semnificativ în chestiunile construcţiei europene, căci există o stângă şi o dreaptă deopotrivă eurosceptice şi invers. Dar chiar dacă PNL şi PSD ar avea un mesaj unic în privinţa construcţiei europene, acesta nu ar fi cu adevărat relevant la alegerile din 2014 decât prin opoziţie cu PDL şi cu celelalte grupări prezidenţiale. Or, subiectul acesta nu pare să divizeze partidele româneşti importante. Există o singură grupare care a asumat ca program politic explicit un euroscepticism moderat după modelul conservatorilor britanici, Noua Republică, dar în rest partidele româneşti nu au niciun apetit pentru acest subiect, lăsându-se cumva în voia curentului. Este de fapt conduita cea mai caracteristică, această alunecare în direcţia decisă de forţele europene care sunt la un moment dominante.

În consecinţă, PNL şi PSD nu ar avea motive serioase să candideze împreună, dacă ţin cu adevărat la propria identitate. O listă unică ar putea fi privită ca”terapie” împotriva tendinţelor secesioniste în preajma alegerilor prezidenţiale, dar nu mai mult decât atât. Şi ar fi, în orice caz, destul de neserios să propui o listă comună cu unicul scop de a atenua certurile intestine.

Dimpotrivă, dacă nu ar fi stăpânite de prea multe vanităţi personale, celelalte grupări ar avea toate motivele să candideze pe o unică listă. Din moment ce afirmă aceleaşi idei politice şi aspiră să facă parte din acelaşi grup politic (PPE) este o formă de sinucidere să candideze separat. Se vede mai bine acum că dreapta prezidenţială s-a prăbuşit nu din cauza propagandei lui Voiculescu, ci din princina propriei neputinţe de a concilia interesul persoanelor cu interesul general. Singura grupare care nu ar putea candida împreună cu Mişcarea Populară, cu Forţa Civică şi cu PDL-ul ar fi Noua Republică, care a evoluat deja foarte repede pe un drum politic diferit. Celelalte grupări nu au însă nicio scuză şi vor plăti sever egoismul militanţilor lor.

Iată că politica românească este pe dos. Partidele care ar avea tot interesul să se definească mai bine şi să-şi măsoare forţele se gândesc să rămână împreună, într-un amalgam care nu are nicio relevanţă europeană, în timp ce partidele care ar avea motive să se unească se separă tot mai mult.