1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Politica internă și bugetul UE pentru 2014-2020

Prim ministrul Victor Ponta a anunţat că guvernul său se opune categoric propunerilor formulate de preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy cu privire la bugetul Uniunii în perioada 2014-2020.

Din nefericire bătălia României pentru bugetul Uniunii Europene pare mai curând teoretică. Este firesc şi legitim să încerce să obţină cel puţin la fel de mult ca şi până acum, dar gradul redus al absorbţiei fondurilor de coeziune ridică întrebări serioase privind posibilităţile sale reale. Dacă România a atras abia o zecime din sumele puse la dispoziţie şi chiar şi această infimă parte este grevată de bănuieli sau dovezi clare de corupţie, reprezentanţii României, oricare ar fi aceia nu vor avea argumente puternice de partea lor. Este ceva care nu mai ţine de abilitatea diplomatică sau de talent persuasiv. Singura modalitate prin care România mai poate influenţa în folosul ei deciziile liderilor europeni, este alianţa cu „prietenii coeziunii”, adică grupul de 18 ţări, care, în jurul Poloniei, au creat deja o alianţă menită să împiedice reducerea fondurilor destinate regiunilor mai sărace.

În orice caz, pe fondul crizei datoriilor suverane şi a recesiunii care bate la uşă, majoritatea contributorilor mari la bugetul UE, înclină astăzi către o reducere a bugetului pentru perioada 2014-2020, chiar dacă modalităţile prin care s-ar obţine aceste economii şi cuantumul lor au fost prilej de dispute puternice, între Germania, Franţa şi Marea Britanie. Cu două zile în urmă, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy a avansat o propunere proprie cu scopul de a favoriza un compromis în favoarea Marii Britanii, care ameninţa să părăsească Uniunea. Propunerea sa de buget a provocat însă reacţii critice de extremă virulenţă, mai cu seamă din partea Franţei, care şi-a văzut ameninţate interesele sale vitale. Potrivit versiunii lui Herman Van Rompuy, economiile ar trebui să fie mai mici decât pretindeau Marea Britanie sau Suedia, (100-200 de miliarde de euro), dar mai severe decât în varianta Comisiei Europene, principalele reduceri urmând să se facă în contul PAC şi al fondurilor de coeziune. Din totalul de 75 de miliarde de euro care ar trebui tăiate din totalul de aproximativ 1000 de miliarde, 21,5 miliarde de euro ar fi luate din subvenţiile agricole şi 29, 5 miliarde din contul fondurilor europene nerambursabile.

Proiectul de buget pregătit în 18 septembrie 2012 de preşedinţia cipriotă prevedea economii de numai 50 de miliarde, care lăsau însă în mare parte neatinse subvenţiile acordate fermierilor. Fondurile structurale, deşi li se acorda pe mai departe o importanţă excepţională, ar fi urmat să scadă ca urmare a unor plafonări corelate cu nivelul PIB-ului naţional. Iată aşadar că toate variantele de buget care au fost luate în discuţie până acum au presupus o restrângere într-un fel sau altul a fondurilor de coeziune. Nu doar varianta Rompuy ar reprezenta o lovitură (teoretică cel puţin) la adresa intereselor româneşti, ci şi versiunea preşedinţiei cipriote, ca să nu mai vorbim de propunerile dure ale britanicilor sau suedezilor.

Acesta este contextul general în care evoluează România şi de aceea a surprins atitudinea adoptată de primul ministru Victor Ponta care a vorbit despre posibilitatea recurgerii la dreptul de veto în cazul celor mai nefavorabile propuneri. Nu pentru că România sau Bulgaria sau Polonia nu ar avea dreptul să se opună, ci pentru că nici România şi nici alte ţări care se consideră dezavantajate nu sunt singure şi pentru că oricum este vorba de un proces de negociere aflat în plină desfăşurare.

E adevărat că Franţa a rupt echilibrul anunţând public şi cu mult înaintea Consiliului European că anumite propuneri i se par inacceptabile. Primul ministru francez, Jean-Marc Ayrault, a afirmat într-un comunicat oficial că proiectul lui Van Rompuy, „nu constituie în niciun caz o bază de discuţii acceptabilă pentru Franţa cât priveşte nivelul cheltuielilor destinate politicii agricole comune”. Dar dacă toată lumea ar face la fel şi ar trimite la reuniunile Consiliului European, reprezentanţi cu mandate imperative, Uniunea s-ar destrăma într-o clipă. Bucureştiul nu poate impune reprezentantului său (preşedintele sau oricare altul) un mandat nenegociabil din două motive: pe de o parte România care nu a absorbit nici o zecime din banii disponibili are o poziţie foarte slabă, iar pe de altă parte acest tip de abordare este în principiu nerecomandabil.

Prin urmare, poziţia adoptată joi de premierul Victor Ponta în cadrul unei conferinţe de presă a fost în linii mari neinspirată prin insistenţa asupra mandatului de reprezentare şi asupra caracterului său inflexibil. Totuşi faptul că un înalt demnitar al statului a vorbit explicit despre poziţiile guvernului este un lucru foarte bun căci până acum negocierile din cadrul Consiliului European erau puţin cunoscute fiind păzite, cu gelozie, de preşedintele Traian Băsescu.

Impresia generală este însă pe mai departe neliniştitoare: cei doi înalţi demnitari ai statului au evitat să apară într-o conferinţă de presă comună, una capabilă să demonstreze că liderii ţării împărtăşesc aceeaşi viziune asupra intereselor naţionale.