1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Politica externă - cireaşa pe torta marii coaliţii?

Un record de durată au marcat în politica Germaniei postbelice negocierile de formare a marii coaliţii negru - roşu.

Hăţurile politicii externe germane le va ţine şi în noua legislatură tot şefa guvernului german Angela Merkel. Ceea ce nu înseamnă că liberalul Guido Westerwelle aflat la finele mandatului său, nu ar fi conferit cîteva accente distincte diplomaţiei germane, în măsura în care s-a dorit un continuator al ilustrului Hans-Dietrich Genscher. Mai tînărul urmaş al ministrului intrat şi în analele istoriei europene şi ale celeia internaţionale şi-ar fi dorit, de pildă, ca Statele Unite să-şi retragă armele nucleare staţionate pe teritoriul Republicii Federale, deziderat înscris de altfel în acordul de guvernare al fostei coaliţii, conservator-liberale. Ceea ce nu s-a întîmplat şi nu se va întîmpla nici în actuala formulă negru-roşu, din simplul motiv că partenerii nu doresc să-şi rupă dinţii în coaja tare a acestui capitol.

Aşa numita cultură a reticenţei militare, promovată de Westerwelle, va fi abandonată, se poate deduce din proiectul noului acord de coaliţie în care partenerii doresc nu numai să fie pregătiţi pentru misiunile viitoare ci vizează cu îndrăzneală instituirea unei armate europene sub control parlamentar deşi premizele actuale sunt ca şi inexistente.

Bunele relaţii cu prietenii şi partenerii sunt şi ele onorate de noul acord de coaliţie, în care Franţei şi Poloniei le revine un loc aparte, în calitatea lor de vecini de nădejde. Statele Unite ale Americii deţin un statut privilegiat prin definiţia „coloană vertebrală a securităţii şi libertăţii noastre” se menţionează textual în documentul citat. Ceea ce nu legitimează libertatea serviciilor secrete americane de a spiona tot ce mişcă în Germania. Se aşteaptă aşadar din partea americanilor un efort de reinstituire a încrederii şi de respectare a sferei particulare a cetăţenilor germani.

Nu numai o diferenţă de nuanţă există între termenii de prieten şi partener chiar dacă unii analişti politici atrag atenţia că în relaţiile internaţionale nu ar exista prietenii ci doar interese.

In relaţiile cu Rusia actualii parteneri de coaliţie, creştin-democraţii/ creştin-socialii şi social-democraţii folosesc conceptul de modernizare a parteneriatului, cerîndu-i-se Moscovei să respecte principiile şi criteriile democraţiei şi statului de drept în tratamentul aplicat opoziţiei politice, societăţii civile şi minorităţilor.

China şi India sunt parteneri strategici ceea ce implică o extindere şi aprofundare a cooperării economice, statele din nordul Africii pot miza pe mai departe pe parteneriatul în tranziţie, oferit de Germania dacă evoluţia acestora pe drumul democraţiei şi al pluralismului este pozitivă. Africa va fi ajutată să-şi rezolva problemele regionale. Puse cap la cap, aceste linii de forţă ale diplomaţiei germane califică Republica Federală să aspire la statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, se poate deduce din proiectul acordului de coaliţie. Numai că în prealabil, Naţiunile Unite trebuie să traverseze ele însele un proces de reformă.

Nu mai puţin interesantă este evoluţia ponderii pe care a avut-o ministerul de externe în decursul celor 8 ani de cînd Angela Merkel este şefa guvernului german. In 2005, cînd prima femeie la conducerea Germaniei postbelice îşi lua în primire funcţia, i-a fost dăruit un mic glob pămîntesc pe care ea l-a aşezat pe biroul de lucru. In răstimp, Angela Merkel a deveni cea mai puternică femeie din lume, ea se mişcă cu dezinvoltură pe parchetul diplomaţiei internaţionale, o cunoaşte o omenire întreagă iar ea însăşi cunoaşte toate subtilităţile strategiilor diplomatice.

Aşa încît este dincolo de orice îndoială că tot Angela Merkel va da tonul în politica externă. Dar tot de domeniul evidenţei este pierderea strălucirii pe care o avea odinioară departamentul externelor, al cărui şef, ani la rînd, prin tradiţie, era şi vicecancelar. Azi, ministrul finanţelor este cel care stă la dreapta şefului de guvern.

Cine are şanse de a fi ministru de externe în noua mare coaliţie fără a deveni şi vicecancelar? Unul din candidaţii cu cele mai mari şanse este social-democratul Frank-Walter Steinmeier, şeful fracţiunii partidului său în Bundestag. Nu-i lipseşte juristului în vîrstă de 57 de ani nici experienţa într-o mare coaliţie, de felul celeia actuale, între anii 2005-2009. Relaţiile sale cu Angela Merkel au fost armonioase, singurul dezacord a survenit cînd şefa guvernului german l-a primit pe Dalai Lama, gest considerat de Steinmeier drept o provocare la adresa Chinei.

Social-democraţii sunt încă marcaţi de mizerabilele rezultate la urne în 2009, după cei patru ani de coaliţie cu conservatorii, în pofida faptului că ei ar fi dus greul guvernării, cum ţin tot ei să afirme, în vreme ce partenerii lor creştin-democraţi/ creştin-sociali ar fi cules laurii. De astă dată, social-democraţii sunt decişi să nu mai îngăduie o astfel de „înfrîngere”.