1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Politica energetică suedeză ar putea deveni din nou un model

Decizia guvernului suedez de a construi noi reactoare pentru producerea de energie nucleară este comentată astăzi pe larg în paginile ziarelor germane şi străine.

„Europa e pe cale să revină la energia atomică” avertizează „Süddeutsche Zeitung” din München. Tocmai Suedia, care cu trei decenii în urmă hotărâse în mod exemplar să renunţe la această cale de producere a necesarului său de energie. Gunnar Herrmann, semnatarul articolului cu titlul „Renunţarea la marele plan” deplânge noua strategie a Suediei. Ea nu aduce cu sine schimbările politice importante de care ar fi nevoie, anume regândirea politicii energetice.

Şi „Rhein-Zeitung” din Koblenz trage un semnal de alarmă. În Germania susţinătorii energiei atomice s-ar putea considera încurajaţi de noua politică a Suediei în domeniu, ceea ce ar fi o mare greşeală. Ziarul atrage atenţia că motivele pentru care în ultimele decenii s-a decis renunţarea la acest tip de energie, sunt încă valabile. Nerezolvată rămâne încă înainte de toate problema depozitării deşeurilor nucleare.

Şi „Luxemburger Wort” vorbeşte în ediţia sa de astăzi de „greutatea deciziei suedeze”: „Suedia nu este prima ţară în care asistăm la un comeback al centralelor atomice, dar ţinând cont de rolul important jucat de această ţară în procesul de renunţare la energia atomică, hotărârea responsabililor de la Stockholm are o greutate considerabilă.” Ziarul luxemburghez mai aminteşte că guvernul suedez şi-a justificat decizia, spunând că reprezintă o cale de combatere a schimbărilor climatice. Realitatea este însă că în contextul creşterii preţurilor la energie şi mai ales în urma recentului război al gazului, Suedia doreşte să-şi asigure independenţa economică şi politică în asigurarea necesarului său de energie. Şi „Luxemburger Wort” avertizează faţă de pericolul unui accident nuclear şi faţă de problema majoră pe care o reprezintă lipsa depozitelor pentru deşeurile nucleare.

Criza financiară şi consecinţele sale continuă să-i preocupe pe comentatorii de presă. Cotidianul „Die Welt” publică un articol sub semnătura lui Gerhard Gnauck referitor la situaţia din Polonia, afectată şi ea de această criză internaţională. Cu o săptămână în urmă premierul Poloniei, Donald Tusk, a anunţat că această criză se deplasează ca un tsunami sau un cutremur. Nici o economie robustă, cum e cea a Poloniei nu a putut ţine piept unui asemenea val. În situaţii de criză se ştie prea bine că atunci când cei mari se scufundă îi trag după sine şi pe cei mărunţi.

Portalul de ştiri „Swissinfo.ch” publică astăzi un amplu articol consacrat României, încercând să reducă temerile elveţienilor care se aşteaptă la un val de imigranţi români, în căutare de lucru.