1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Politica şi recursul la morală

Înaintea Congresului PSD, rivalii actualului preşedinte Mircea Geoană se referă tot mai insistent la riscul fraudării alegerilor interne şi solicită partidului să se înscrie pe o linie de conduită morală.

default

Cristian Diaconescu aduce în discuţie moralitatea conducerii PSD

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, a publicat, duminică, o scrisoare deschisă în care vorbeşte despre riscul fraudării alegerilor interne.

„Avînd în vedere, scrie Cristian Diaconescu, acuzaţiile publice formulate de noi în timpul alegerilor prezidenţiale, sîntem primii care avem interesul să organizăm un proces electoral corect în propriul partid. Nu putem arăta ţării două feţe ale aceluiaşi partid “.

La cine face aluzie Cristian Diaconescu ? Dacă publicul larg ar putea avea unele îndoieli, aderenţii PSD ştiu că el se referă la Mircea Geoană, pe care destui alţi lideri l-au acuzat în ultima vreme că organizează metodic o amplă fraudă.

Dacă Diaconescu este pudic şi aluziv, Adrian Năstase şi Miron Mitrea îl acuză deschis pe Mircea Geoană. În opinia lui Năstase, Geoană şi Vanghelie vor să falsifice norma de reprezentare în aşa fel încît organizaţiile pro-Geoană să trimită mai mulţi delegaţi decît celelalte.

Dar noutatea absolută în viaţa internă a PSD este că se face recurs public la discursul moralizator. Este într-adevăr o premieră. În trecut, din interiorul FSN şi apoi al FDSN nu răzbătea către publicul larg nici un ecou cu privire la dezbaterile interne.

Partidul era atît de opac, încît desprinderea grupării lui Roman în 1991 a părut suprinzătoare chiar şi pentru aceia care primeau totuşi anumite semnale despre tensiunile interne.

(Pentru unii observatori ai vieţii politice, ruperea celor două FSN-uri a fost mai curînd o mişcare strategică identică, în esenţă, cu cea recentă pe care a realizat-o Marian Lupu în Republica Moldova. Desprins de comunişti, Lupu oferă susţinere partidelor pro-europene şi pro-româneşti, dar totodată asigură şi imunitate echipei lui Voronin. PD-ul condus de Petre Roman l-a ajutat pe Emil Constantinescu să cîştige alegerile în 1996, dar totodată l-a împiedicat pe preşedinte să dea lumină verde pentru anchetarea mineriadei din zilele de 14-15 iunie 1990. Mutatis mutandis, acelaşi lucru se întîmplă acum la Chişinău.)

FDSN şi apoi PDSR şi PSD au continuat să fie partide opace conduse în stilul grupărilor comuniste prin circulare de la centru.

Abia trecerea PSD în opoziţie a dezgheţat partidul şi a permis organizaţiilor din provincie să aibă un cuvînt de spus. Se pare că Mircea Geoană a fost acela care a reuşit „federalizarea clanurilor“, după prăbuşirea dictaturii Iliescu-Năstase.

Wahlen Rumänien Premierminister Adrian Nastase

Adrian Năstase, pe vremea când era "prima alegere" a PSD

Contrar a ceea ce presa susţine, în necunoştinţă de cauză, „baronii locali“ sînt prima expresie a democraţiei interne în PSD. Puterea lor tot mai mare nu este ceva negativ ci, dimpotrivă, este expresia emancipării organizaţiei de puterea tutelară de esenţă comunistă pe care o exercitase „Comitetul Central“, condus de Ion Iliescu.

Marian Vanghelie, Radu Mazăre şi alţii asemenea lor sînt primii politicieni PSD care au cerut şi dobîndit un plus de democraţie internă în virtutea relaţiei lor cu alegătorii.

De aici însă nu decurge faptul că PSD ar avea şi o viaţă instituţională bine definită şi respectată cu stricteţe. Competiţia e aspră şi cîştigă cel mai tare, ca în fazele unei politici incipiente.

Toate mărturiile din ultima vreme indică faptul că partidul nu ştie bine cum să-şi aleagă delegaţii la Congres, că toate regulile sînt discutate şi rediscutate de fiecare dată.

În această competiţie dură şi, adesea, nesocotind regulile, se aude tot mai strident apelul la moralitate. În general, recursul la morală aparţine celor slabi, care nu deţin argumente din registrul forţei, dar care pot prin mobilizarea celor care pierd cu regularitate să creeze o nouă ordine în partid.

Se pare că fostul ministru de externe, Cristian Diaconescu, îşi asumă un rol care seamnănă cu acela pe care l-au jucat, pe scena mare a politicii, grupările civice din anii ‘90. Cu toate că acestea au pierdut de fiecare dată, au reuşit totuşi să provoace încetul cu încetul transformări pozitive în societate.

După acelaşi model, apelurile lui Cristian Diaconescu, care îşi sfătuieşte colegii să adopte o conduită morală, vor fi pe moment complet ignorate, dar ar putea totuşi să dea roade în viitor.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder