1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Politica şi Justiţia românească: complicităţi inseparabile

Compromisul politic cu privire la numirea procurorilor şi deblocarea funcţionării Justiţiei primise girul unor capitale occidentale, care au înţeles că moderaţia e preferabilă unui radicalism justiţiar utopic.

Un nou scandal politic la Bucureşti. Preşedintele Traian Băsescu anunţă că va denunţa pactul de coabitare, din cauză că guvernul ar fi schimbat abuziv un procuror. Este vorba despre Lucian Papici, care deţinea funcţia de şef al unei secţii din cadrul DNA. Preşedintele, fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, şi întregul nucleu dur al grupului politic prezidenţial au denunţat în termeni duri ceea ce consideră a fi distrugerea abruptă a independenţei sistemului judiciar.

Faptele sunt însă mai curând ambigue. Nu guvernul a decis înlocuirea lui Lucian Papici de la şefia direcţiei pe care a condus-o până acum, ci procurorul general Tiberiu Niţu. În al doilea rând, Lucian Papici fusese delegat pe această funcţie, după ce mandatul îi expirase. În sfârşit, decizia de înlocuire a survenit la scurtă vreme după ce Lucian Papici a finalizat dosarul împotriva lui Liviu Dragnea legat de referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu.

Dar cu toate că din punct de vedere formal guvernul nu poate fi implicat, miercuri seara, la o emisiune de televiziune, primul ministru Victor Ponta a justificat energic înlocuirea lui Papici, considerând că el şi-a încheiat oricum mandatul şi că acţionase mai curând sub impuls politic. El a făcut o trimitere destul de clară la dosarul lui Liviu Dragnea şi la referendumulul de demitere din vara anului trecut. Aşadar, modul pasional în care primul ministru a apărat decizia procurorului general Tiberiu Niţu sugerează o implicare politică.

Să vedem însă şi reversul. Preşedintele Traian Băsescu a dezvăluit el însuşi că l-a sunat miercuri pe Tiberiu Niţu, cerându-i să nu îl schimbe pe procurorul Papici. Dacă pasionalitatea lui Ponta a sugerat că este într-un fel sau altul implicat, Traian Băsescu declară el însuşi că s-a implicat direct şi autoritar în treburile Justiţiei. În orice caz, Lucian Papici apucase deja să finalizeze dosarul, încât schimbarea lui nu pare să aibă consecinţe iar miza înfruntării nu mai este deloc foarte clară.

Dar cea mai importantă observaţie este că, prin declaraţiile sale, preşedintele Traian Băsescu denunţă nu atât pactul de coabitare cât presupoziţiile pe care le-a acceptat până acum. Spunând că Tiberiu Niţu, în ciuda solicitărilor sale directe, l-a schimbat pe Papici la comanda PSD, el admite că pactul de coabitare are la temeiul ei un compromis politic: fiecare tabără şi-a numit oamenii proprii la comanda parchetelor. El pare să recunoască astfel ceea ce a căutat să ţină secret, şi anume că Papici şi alţii sunt oamenii săi, în timp ce Niţu este omul PSD. Or, dacă lucrurile stau aşa, atunci cu siguranţă că independenţa Justiţiei nu a fost încălcată ieri sau alalatăieri, ci pur şi simplu nu a fost niciodată o realitate.

Or, dacă lucrurile stau aşa, înseamnă că pactul de coabitare (şi mai ales compromisul atât de mult comentat şi discutat privitor la numirea procurorilor) a fost făcut cu gânduri ascunse, fiecare tabără sperând să o poată înşela pe cealaltă. La fel ca într-o negociere în care partenerii sunt mulţumiţi atâta vreme cât în sinea lor sunt convinşi că au obţinut un avantaj.

Totuşi ceva rămâne neclar. Bilanţul justiţiei de la compromisul procurorilor şi până astăzi este mai curând impresionant. Dacă condamnările unui Dan Voiculescu şi a altora pot fi puse pe seama judecătorilor, totuşi recent am asistat la deschiderea unor investigaţii împotriva lui Adriean Videanu şi Varujan Vosganian, foşti miniştri ai economiei, ”recrutaţi” echitabil din ambele tabere. În plus, dosarul finalizat, fără obstacole, împotriva unui politician PSD de prim plan, Liviu Dragnea, înclină balanţa în favoarea taberei Băsescu. De aceea indignarea sa pare mai curând ciudată şi nu s-ar explica decât prin faptul că schimbarea unui procuror pe care îl susţine pe faţă (e cea mai bună ascundere) schimbă raportul de forţe negociat iniţial. Dar despre ce raport de forţe vorbim?

La vremea respectivă, compromisul politic cu privire la numirea procurorilor şi deblocarea funcţionării Justiţiei a primit girul unor capitale occidentale, care au înţeles, în mod realist, că moderaţia e preferabilă unui radicalism justiţiar utopic. E o formă de înţelepciune politică, care şi-a dovedit întotdeauna eficacitatea. Acum însă pînă şi aceste modeste achiziţii cu rezultate cel puţin aparent promiţătoare riscă să fie aruncate în aer.