Politică vs tehnocraţie

Şeful misiunii FMI a făcut un comentariu banal şi foarte obişnuit în rândurile economiştilor. Întrebat de ce programul de austeritate nu a reuşit să relanseze încrederea, Jeffrey Franks a răspuns că vinovat ar fi contextul pesimist general al Uniunii Europe, dar şi “gălăgia politică” din România.

Se ştie însă că economiştii îi acuză invariabil pe politicieni de populism sau de intervenţii părtinitoare. Şi nu dar economiştii, dar în general toţi “tehnicienii” adoptă acest ton dispreţuitor cînd vorbesc despre reprezentanţii partidelor. Se găsesc destule exemplu şi în aparatul guvernamental actual, acolo unde “tehnicienii” au reproşat mereu partidului că nu e capabil să asume reforma. Consiliera primului ministru, Andreea Paul Vass, sau fostul ministru şi consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu au avut cutezanţa de a face şi remarci publice nu întotdeauna măgulitoare la adresa politicienilor.

Jeffrey Franks nu a făcut nici mai mult nici mai puţin decât au făcut majoritatea “specialiştilor” care au comentat subiectul politicii economice. Dar el nu este un economist oarecare, ci persoana care ia decizii cu privire la programul economic al Guvernului de pe poziţii de autoritate şi de aceea mulţi politicieni români s-au simţit ofensaţi. În plus Jeffrey Franks a fost mai explicit decât ar fi îngăduit-o poate sensibilităţile româneşti: “Dar ceea ce pot spune este că, într-adevăr, în ţările în care există mai multă gălăgie politică încrederea este mai mică. Gălăgia politică, a mai explicat Jeffrey Franks, este o expresie pe care economiştii o folosesc atunci când apare incoerenţă în discursurile politice, ceea ce duce ulterior la slăbirea încrederii în economie”.

Liberalul Eugen Nicolăescu a părut cel mai afectat: “Afirmaţiile domnului Franks, a spus fostul ministru al Sănătăţii, sunt lipsite de bun simţ, de inteligenţă, de raţionalitate. Cred că domnul Franks ar trebui să-şi ceară scuze pentru atitudinea impardonabilă pe care o are şi să înţeleagă că parlamentarii, ca reprezentanţi ai poporului, au datoria să apere interesele acestuia şi să comenteze erorile economice pe care le fac guvernanţii”.
Interesant este că nici în tabăra Guvernului, aprecierile lui Jeffrey Franks nu au fost foarte bine primite. Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a ţinut să împartă mai bine responsabilităţile arătând că neîncrederea s-ar datora şi "capacităţii limitate de a înţelege şi gestiona tranziţia de la economia socialistă la economia liberă a economiştilor vedetă, produse ale ASE-ului bucureştean al anilor ’70-’80 şi care au fost mereu în preajma politicienilor, când s-au luat decizii economice”.

Aşadar nu doar politicienii populişti sau prea părtinitori, dar şi tehnicienii ar fi la fel de vinovaţi. E adevărat că Sever Voinescu a ţintit cu tâlc la anumiţi “specialişti”, dar în esenţă a părut să ia partea politicii în detrimentul mentalităţii tehnocratice. În sensul acesta mai general, războiul e vechi şi se confundă cu istoria modernă. Comunismul şi nazismul au fost de fapt la rîndu-le nişte tehnocraţii, adversare ireductibile ale politicului.
Dar în contextul mic al dezbaterii româneşti apărătorii politicului se găsesc în dezavantaj. Abia atunci când politicienii ar înţelege că “esenţa politicii este decizia morală riguroasă”, după cum spune un celebru gânditor politic, ar putea să-i spună lui Jeffrey Franks că România se descurcă şi fără tehnocraţia FMI.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu