1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Politică şi inconsecvenţe morale

Rodica Binder12 octombrie 2006

Vizita în Germania a preşedintelui Vladimir Putin a lăsat urme în paginile presei şi după încheierea întrevederii de la Dresda cu Angela Merkel. Insistenţa cu care mass media tematizează acest episod al dialogului germano - rus pare legitimă.

https://p.dw.com/p/B0ze

„Cu petrol şi inducerea spaimei, cu gaze naturale şi intimidări, preşedintele Putin încearcă un comeback al Rusiei ca superputere” scrie ABENDZEITUNG din München , nu fără a admite că deocamdată şeful Kremlinului a avut succes. Cine este împotriva lui - continuă cotidianul citat ideea – va fi şicanat precum georgienii sau ameninţat cu moartea, cum ilustrează şi tragicul caz al jurnalistei Politkowskaja. Toate acestea nu au nimic de-a face cu democraţia dar cînd eşti om politic, nu-ţi poţi alege totdeauna partenerul după voia inimii. Intr-o democraţie însă, îi poţi spune acestuia clar şi răspicat ce te deranjează :ceea ce de altfel Angela Merkel a şi făcut. Ea a înţeles că Şeful Kremlinului nu doreşte doar să facă afaceri ci vrea ca Rusia să fie respectată ca partener de joc la masa de poker a politicii mondiale ; tocmai de aceea trebuie să i se reamintească din cînd în cînd că rolul de mare putere nu se poate obţine printr-o revenire la totalitarism. Un lucru trebuie să ne fie însă clar - atrage atenţia AUGSBURGER ALLGEMEINE - parteneriatul cu Rusia nu este o legătură din amor ci una din interes. Aceasta fiindcă ispitele sunt uriaşe scrie NORDBAYERISCHE KURIER, ceea ce face ca Rusia , superbogată în rezerve naturale de materii prime şi Germania, campioana exportului, să fie nevoite ca umăr la umăr să cucerească pieţele viitorului şi problema energiei va deţine în anii următori o importanţă covîrşitoare. Cu ruksackul de rezerve de ţiţei şi gaze în spate, preşedintele Vladimir Putin doreşte să cupleze solid Rusia la trenul Europei şi să modernizeze regiunile rămase în urmă. Privirea deloc binevoitoare a Washingtonului pare a-l deranja prea puţin conchide ziarul citat. Kremlinul nu are de ce se teme nici acasă nici în occident - conchide DER STANDARD.

Si Coreea de Nord pare din nefericire prea puţin deranjată de dojenile Washingtonului, condiţionîndu-şi chiar viitoarea sa politică nucleară de atitudinea Casei Albe. Corea de Nord trebuie în orice caz pedepsită , opinează cotidianul DIE WELT azi, explicînd politica diferenţiată a guvernului Bush faţă de Irak şi faţă de statul totalitar nord coreean. Citez concluzia comentariului: „Faptul că America a sprijinit Irakul în războiul cu Iranul , îngăduind altor trei state – Israel, Pakistan şi India să producă arme nucleare contravenind prevederilor tratatului de neproliferare , nu simplifică deloc cursul politicii lui Bush. El este un Macchiavelli cu sînge rece iar politica sa se bazează pe principiul : erorile predecesorilor mei trebuie corectate. Dacă el va lua în serios autoritatea Naţiunilor Unite, cursul său politic va fi corect. Dar cu o condiţie : şi pentru Statele Unite prevederile ONU trebuie să rămînă inviolabile, nu doar atunci cînd este vorba de armele chimice şi biologice. Faptul că în cazul Curţii Penale Internaţionale sau a acordului de la Kyoto, politica Naţiunilor Unite a fost pusă sub semnul îndoielii de Washingotn, a adus grave prejudicii politicii lui Bush” . FINANCIAL TIMES DEUTSCHLAND este de părere că sancţiunile pe care Consiliul de Securitate le va aplica în cazul Coreeii de Nord nu se vor solda cu efectul scontat. Phenianul a dat de înţeles - scrie NEUE ZÜRCHER ZEITUNG - că sancţiunile ar echivala cu o declaraţie de război. Există aşadar riscul real ca Phenianul să-şi piardă cu totul minţile , atrage atenţia RHEIN NECKAR ZEITUNG şi doar Bush mai poate opri o criză de amok, sărind peste propria-i umbră , cedînd şantajului dictatorului Kim şi acceptînd contactele directe cu regimul acestuia.

De notat că azi, ziarele germane se mai ocupă de veniturile suplimentare ale politicienilor germani, care ar trebui făcute publice , de carenţa de locuri de specializare profesională pentru tineri şi de scandalul creat de cazul micuţului Kevin, decedat la vîrsta de doar doi ani, provenit dintr-o familie de consumatori de droguri pe care serviciul social al oraşului Bremen l-a lăsat în grija tatălui său iresponsabil.”Nu este pentru prima dată că funcţionarii germani eşuează în a proteja sufletul şi trupul copiiilor proveniţi din medii sociale marginale sau dezavantajate - scrie NEUE WESTFÄLISCHE - comentînd tragedia de la Bremen. Faptul că senatorul pentru probleme sociale din parlamentul celui mai mic land şi-a înaintat demisia, merită respect dar nu constituie decît primul pas notează MÄRKISCHE ALLGEMEINE. Cazul micuţului Kevin este însă cu atît mai tragic cu cît viaţa lui ar fi putut fi salvată - este de părere NÜRNBERGER ZEITUNG, nu fără a exprima însă speranţa ca destinul bietului copil va sensibiliza opinia publică şi va readuce în centrul atenţiei adulţilor şi autorităţilor , soarta minorilor, asistenţa şi ajutorul care se cuvin acodate copiilor care provin din medii defavorizate.