1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Poliţia israeliană recomandă inculparea premierului Ehud Olmert

Învinuit de corupţie şi de fraudă, acesta consideră că recomandarea este lipsită de importanţă

default

Premierul israelian Ehud Olmert. Gestul său vorbeşte de la sine

Ştirea zilei s-a aflat de abea la programul de mare audienţă, la orele 21. Ea nu a surprins pentru că de mai multe zile poliţia a anunţat că cercetările de 18 luni au dus la concluzia că în două cazuri Ehud Olmert trebuie tradus în faţa justiţiei, pentru corupţie, înşelăciune şi încălcarea legii privind spălarea de bani. Dovezile sunt grăitoare , atât în aşa numita” afacere Talansky” cât şi în cea a sumelor însuşite din socotirea incorectă a deplasărilor de serviciu.

Această recomandare prevăzută de legislaţiva israeliană nu are efect imediat asupra menţinerii lui Olmert în fruntea guvernului şi nu înseamnă că procurorul general, singurul care poate decide asupra urmărilor, va pronunţa punerea lui sub acuzaţie.

Anchetatorii au precizat însă că dispn de elemente care arată că Olmert a primit ilegal bani de la omul de afaceri american Morris Talansky. În faţa unui tribunal israelian, Talansky a recunoscut la mijlocul lunii mai că i-a dat lui Olmert timp de 15 ani din 1997 aşadar, plicuri cu bani gheaţă în valoare de 150.000 de dolari. În schimb Olmert a favorizat activităţile omului de afaceri din New York.

Premierul israelian se mai face vinovat şi de socotirea incorectă a unor cheltuili de deplasare, când a occupat postul de primar al Ierusalimului şi de ministru al Comerţului şi Industriei. Sumele suplimentare obţinute astfel le-a folosit pentru finanţarea multor călătorii private de lux ale lui şi ale familiei sale. Olmert neagă toate acuzaţiile de malversaţie.

Cu 17 ani în urmă el a mai fost învinuit de astfel de delicte, dar dovezuile nu au fost totuşi suficiente. Deocamdată Olmert a anunţat prin avocaţii săi că recomandarea poliţiei este lipsită de semnificaţie.

Câţiva politicieni din opoziţie i-au cerut lui Olmert să demisioneze imediat şi nu pe 17 septembrie, când partidul său Kadima va desemna un nou şef. Succesiunea lui Olmert este deschisă deja pentru doi candidaţi, ministrul de externe Tzipi Livni şi ministrul transporturilor Shaul Mofaz.