1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Poliţia canadiană a dejucat o baie de sânge

Autorităţile canadiene sunt foarte vigilente după atacurile teroriste săvârşite în octombrie 2014 la Ottawa. Acum au reuşit să preîntâmpine un masacru la Halifax. Atacul preîntâmpinat nu a avut un caracter islamist.

Potrivit tuturor indiciilor, un tânăr canadian în vârstă de 19 ani intenţiona, împreună cu o tânără din SUA, să ucidă numeroşi oameni într-o parcare publică. Anunţul a fost făcut de poliţia din provincia Nova Scotia. Poliţiştii au arestat de asemenea doi prezumtivi complici. Suspecţii nu provin însă din mediul islamist.

Autorităţile au declarat că au primit joi un avertisment din partea unui informator. Acesta a menţionat "o ameninţare serioasă". Canadianul în vârstă de 19 ani a fost găsit apoi, vineri, mort într-o locuinţă de la marginea oraşului Halifax. Cetăţeana americană, în vârstă de 23 de ani, care provine din statul Illinois, a fost arestată imediat după aceea, împreună cu un tânăr de 20 de ani, în aeroportul din Halifax, un oraş cu 400.000 de locuitori, aflat în vestul Canadei. Un alt tânăr, în vârstă de 17 ani, a fost şi el ulterior arestat de poliţişti.

Prezumtivii atentatori nu aveau motivaţie islamistă

Şeful poliţiei, Brian Brennan, a declarat că în cazul suspecţilor este vorba de "un grup de persoane izolate", care conveniseră să comită "o crimă înfiorătoare" şi să se sinucidă apoi. Suspecţii "au avut acces la arme de foc". Poliţiştii au confiscat acele arme, precum şi banii prezumtivilor terorişti. Forţele de ordine nu au comunicat însă locul exact în care urma să se petreacă masacrul şi nici locul în care a fost pus la cale atentatul. Organele de anchetă pleacă de la premisa că toţi suspecţii au fost reţinuţi şi că nu mai există nicio ameninţare pentru populaţie, a mai declarat Brennan.

În octombrie 2014, doi islamişti au ucis în două atacuri distincte doi soldaţi. Apoi, unul din atacatori a pătruns în clădirea Parlamentului, unde a fost ucis cu focuri de armă de un agent de pază. Pe fundalul acestor incidente, guvernul de la Ottawa intenţionează să înăsprească legislaţia antiteroristă.