1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Poliţia din Bonn îl caută în continuare pe suspectul care ar fi plănuit un atentat terorist

Vlad Draghicescu / ag12 decembrie 2012

Cei doi suspecţi reţinuţi la Bonn după descoperirea unui dispozitiv potenţial exploziv au fost eliberaţi din lipsă de dovezi.

https://p.dw.com/p/170OZ
Imagine: dapd

Este căutat în continuare un bărbat pe care un tânăr în vârstă de 14 ani l-ar fi văzut în clipa în care a plasat geanta suspectă în gara centrală din Bonn.

Ambele persoane reţinute intraseră în vizorul anchetatorilor în urma informaţiilor unor martori, care i-ar fi văzut pe cei doi în apropierea locului în care a fost găsit dispozitivul. În pofida acestui fapt, procurorii de la Bonn au admis că cei doi nu au fost consideraţi nici o clipă suspecţii principali, ci au fost doar interogaţi.

Unul dintre cei eliberaţi este somalezul Omar D., cunoscut în mediul islamist din Germania. Miercuri, avocatul său a solicitat explicaţii din partea poliţiei. Clientul său, spune avocatul, "nu are nimic de-a face cu incidentul". "Poliţia ar trebui să explice pe ce se bazează aceste suspiciuni".

Ambii bărbaţi reţinuţi sunt încă din 2008 cunoscuţi autorităţilor. La acea vreme, ei au fost scoşi dintr-o aeronavă care se pregătea de decolare, fiind suspectaţi că ar intenţiona să ajungă în Pakistan, via Amsterdam, pentru a urma un program de instructaj într-o bază teroristă. După 11 zile de interogatorii, bărbaţii au fost eliberaţi. Poliţiştii din Bonn caută în continuare o persoană necunoscută care în noaptea de marţi spre miercuri a fost văzută de un adolescent plasând geanta suspectă în incinta gării.

Incidentul a readus în atenţia opiniei publice din Germania evenimentele din 2006, când, în gara din Köln, doi bărbaţi au "uitat" într-un tren regional două geamantane în care se aflau bombe, dar care din fericire nu au explodat. Doi ani mai târziu, un un tribunal din Düsseldorf l-a condamnat pe libanezul Youssef El Hajdib la închisoare pe viaţă. Complicele său, Jihad Hamad fusese deja la rândul său condamnat la 12 ani de închisoare în Liban.