1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Polemici despre Europa

Fostul ministru de externe Mircea Geoană combate viziunea politică enunţată de fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy şi cere un tratement egal pentru ţările periferice.

Fostul ministru de externe, Mircea Geoană, a reacţionat printr-un comunicat faţă de ideile exprimate de Nicolas Sarkozy cu privire la construcţia europeană. Într-un articol publicat în Le Point, fostul preşedinte al Franţei a propus reformarea spaţiului Schengen, integrarea mai avansată a ţărilor euro şi diminuarea puterilor Comisiei Europene. O frază mai cu seamă a făcut carieră: ”Ar trebui să încetăm a mai crede în mitul după care toate ţările membre ar fi egale ca drepturi şi responsabilităţi”. E o frază care atacă chiar miezul ideologic al construcţiei europene în forma actuală.

Mircea Geoană a sesizat perfect importanţa subiectului: ”Să declari că trebuie să încetăm să credem în mitul egalităţii în drepturi şi responsabilităţi între statele membre ale UE duce discuţia pe o pantă de-a dreptul periculoasă, pentru că Europa trece printr-o perioadă complicată, iar proiectul european se află la o răscruce importantă.” Dar politicianul român nu a criticat presupoziţiile însele, ci s-a mulţumit să combată proiectul Sarkozy enumerând efectele sale ipotetice. În opinia sa, reforma propusă ar spori discursul separatist şi secesionist, iar în cele din urmă s-ar ajunge, prin fărâmiţare, la ”o slăbire a Europei ca putere regională”.

Logic, există două posibilităţi de abordare. Prima ar consta în negarea presupoziţiei după care drepturile egale ar trebui să fie corelate cu responsabilităţi egale. În esenţă, aceasta ar fi abordarea stângii, care pretinde statelor bogate şi puternice să-şi asume şi responsabilitatea pentru ţările cu economii slabe, fără să pretindă drepturi în plus. Un exemplu foarte bun este punerea în comun a datoriilor suverane şi emiterea de eurobonduri. Putem bănui că proiectul lui Sarkozy a stârnit atât de multe ecouri şi pentru că el spune cu voce tare ceea ce alţii nu spun decât pe ocolite. În practică, de altfel, am văzut mereu că ”egalitatea” de principiu a celor 28 de comisari europeni este contrabalansată de un Consiliu în care adevăraţii decidenţi sunt mult mai puţini. În acest sens, într-adevăr, egalitatea este doar ”un mit”.

A doua cale este să accepţi tacit presupoziţiile lui Sarkozy (în esenţă presupoziţia de bază a dreptei politice) şi să arăţi că eşti capabil să asumi responsabilităţi superioare, tocmai pentru a pretinde drepturi egale. Aceasta a fost calea aleasă, riscant, de Mircea Geoană şi care este de altfel în tonul discursului politic românesc din ultimii 15 ani. Fostul ministru de externe argumentează pe o linie tradiţională, cu rădăcini adânci în ideologia naţională românească: ”În contextul crizei din Ucraina, idei precum cele propagate de Nicolas Sarkozy sunt nu doar populiste, ci şi foarte periculoase. Dacă România este chemată să apere graniţele NATO şi UE, cum e posibil să nu fie membru Schengen? Depindem unii de alţii şi trebuie să ne respectăm unii pe alţii. Noi nu cerem şi nici nu aşteptăm să primim cadouri de la Uniunea Europeană. Noi nu vrem decât ceea ce ni se cuvine de pe urma statutului de membru cu drepturi egale al comunităţii europene ”. E uşor de descoperit aici vechea imagine a provinciilor româneşti care au apărat prin sacrificiul lor creştinătatea occidentală. Nu este însă şi această reprezentare un simplu mit ?

Dar riscul principal al acestui tip de argumentaţie este că provoacă automat o discuţie despre deficienţele ţării, aşa cum s-a întâmplat mereu cu România ultimilor ani: la nivelul societăţii, presa occidentală a fost mereu extrem de critică, iar la nivelul instituţiilor, MCV nu a dat niciodată note de trecere. Or, cu cât România devine mai revendicativă, cu atât mai mari devin şi rezistenţele. O probă o reprezintă experienţa eşuată a guvernului Boc de a obţine suspendarea MCV şi admiterea în spaţiul Schengen prin ameninţări voalate. Exemplul este cu atât mai relevant cu cât administraţia Boc-Băsescu s-a bucurat de bunăvoinţă în cercurile politice relevante în Occident.

În sfârşit, reacţia lui Mircea Geoană merită cu prisosinţă să fie menţionată nu doar pentru că este singura, dar şi pentru că ea este tipică pentru politica românească, fie ea de stânga, fie de dreapta. Este, am putea spune, o reacţie ”completă”, care îmbină mitologia naţională cu revendicările tipice unei societăţi sărace şi dependente. Abia când se va găsi un alt răspuns am putea spune că România a depăşit cercul vicios în care se zbate de un sfert de secol.