Polemica din jurul Codului penal

Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra abuzului în serviciu la sesizarea fostei șefe DIICOT Alina Bica. Cine este nu mai e nevoie să o spunem. Fostul președinte Traian Băsescu a declanșat o campanie agresivă împotriva șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, care pledează cu insistență pentru respingerea sesizării. Care sunt motivațiile lui Traian Băsescu nu știm, dar încrengătura de relații care ne vin spontan în minte ne sugerează conivențele cele mai joase: Băsescu, Udrea, Bica etc. În acest context tarat, orice presupoziție luminoasă e umbrită de la sine. Se spune mereu că Traian Băsescu a devenit grosolan și părtinitor numai de la o vreme, dar nu e decât o scuză pentru cei care l-au susținut cu orbire interesată.

În fine, se mai spune că ”gura păcătosului adevăr grăiește”. De aceea suntem datori să vedem dacă nu cumva Alina Bica și Traian Băsescu au dreptate. Legea românească spune la art 297 așa: ”(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Ce ar putea însemna asta? Concret, articolul 297 se poate referi la un funcționar care refuză să-ți adeverească ceva sau care îți eliberează o adeverință neconcludentă. De exemplu, ca să eviți dubla impunere ai nevoie de o adeverință de la Administrația Finaciară. Din acest moment, lucrurile se pot complica enorm. Funcționarul român susține că nu pune ștampila pe un document străin, adică pe formularul tipărit în germană de la Bundesministerium der Finanzen, ci va elibera el o adeverință în limba română, bătută la mașină pe o jumătate de coală A4, pe care nu ai decât să o trimiți prin poștă la Berlin. Dar mai grav e că așa-numita adeverință nu adeverește nimic, reluând doar tautologic dorința ta de a nu plăti impozitele în Germania.

E un caz ceva mai vechi, dar exact în toate detaliile sale și care ilustrează impecabil abuzul în serviciu în formele sale pasive. Ei bine, Traian Băsescu spune că definiția din Codul penal românesc e neclară și dă ca exemplu Codul penal francez, în care se spune așa: ”Fapta unei persoane care, deținând autoritatea publică și acționând în exercițiului funcțiunilor sale, ia măsuri menite să împiedice punerea legii în aplicare se pedepsește cu 5 ani de închisoare și cu amendă de 75.000 de euro.” (Art 432-1)

Fostul președinte are probabil în vedere faptul că legea franceză nu se referă la ”neîndeplinirea unui act” (la un gest pasiv), ci doar la unul activ (”ia măsuri”). Dar exemplul pe care l-am expus mai sus ne arată foarte clar că, în lumina codului penal francez, funcționarul, obstrucționist și abuziv, nu poate fi pedepsit. Funcționarul de la fisc a refuzat să îndeplinească un act (să pună ștampila pe un formular dintr-o țară cu care România avea convenții de evitare a dublei impuneri), eliberând în schimb un document ”suveran”, cu totul irelevant. În termenii codului penal francez, această faptă este insesizabilă, dar ea devine vizibilă și sancționabilă în termenii codului penal românesc. Prin urmare legea penală românească e mai potrivită pentru ce se petrece în România și, de altfel, e o banalitate că legislația trebuie să fie adaptată la țara în care se aplică.

Prin urmare polemica care se poartă în jurul acestui articol de cod penal nu pare să aibă nimic din dezinteresarea unui om care caută dreptatea, colcăind de interese și spaime particulare. Dacă legea penală e sau nu e constituțională numai instanța investită poate decide (o decizie care se autovalidează), dar noi putem spune că este o lege binevenită și chiar salutară.