1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Pokerul global şi perdanţii de dreapta şi de stânga

La masa de poker a politicii globale cărţile tocmai se redistribuie. În noua rundă a jocului s-ar putea să nu mai câştige însă obişnuiţii profesionişti de stânga sau de dreapta.

default

Nu doar în România, ci şi în Europa şi SUA a apărut la masa negocierilor un nou actor, aparent atotputernic. Este invidia, cea alimentată de televiziuni, de imaginile din YouTube, de variile site-uri care tremură de indignare din pricina luxului în care se lăfăiesc superbogaţii.

Ca motor al formării voinţei politice, invidia în masă tinde să înlocuiască, dacă n-a înlocuit de mult, chiar şi în statele occidentale, raţiunea şi opţiunea civică. Binele cetăţii se traduce tot mai mult în termeni de „să le luăm lor din buzunar, ca să vârâm în ale noastre”.

Aceste mulţimi dense cu acces recent la spaţiul virtual şi, ca atare, la piaţa de idei globală, împărtăşesc primitivismul, invidia, nemulţumirea şi frica de o societate şi o economie globalizată, în care personalităţii, competenţei şi competitivităţii le revin partituri cheie.

Şcolarizarea şi lecturile celulelor, cândva individuale, topite în această magmă lasă mult de dorit, atunci când, din întâmplare, una sau celelalte există. Mitul conspiraţionist e, de regulă, legea supremă a manipulatorilor gloatei, a extremismului colectivist care cucereşte tot mai mult teren.

Din amalgamul de instincte şi simţăminte de speţă joasă ale masei, se alimentează şi violenţa de limbaj şi agresivitatea fizică, întotdeauna antiintelectuală, manifestată la protestele virtuale sau reale la care participă gloatele pizmaşe, nemulţumite şi antiglobaliste.

Jose Ortega y Gasset a descris de altfel magistral masa, revolta ei, agresivitatea ei nediferenţiată care dă fatal în fascism, în comunism, în totalitarism. La Patapievici e vorba de „omul recent”.

De cealaltă parte a baricadei, varii politicieni încearcă în disperare să-şi păstreze funcţiile prin alegeri fie libere (precum scrutinele din vest) fie trucate (precum cele din Rusia) satisfăcând revendicările tot mai puţin raţionale ale maselor de oameni recenţi, conspiraţionişti, politici corecţi.

În acest scop se operează, ca întotdeauna, cu doze variate de naţionalism, populism şi socialism.

În Germania, în efortul lor de a conştientiza şi a converti în victorii politice instinctele mulţimii, creştin-democraţii Angelei Merkel au îmbrăţişat din ce în ce mai multe poziţii ale păturilor alcătuind electoratul clasic al stângii colectiviste.

Din viguroşi promotori ai energiei nucleare, oamenii cancelarului au îngenuncheat în faţa fricii dezlănţuite de accidentul de la centralele nipone şi s-au transformat în lei-paralei ai vrăjmăşiei faţă de atom.

Din puternici adepţi ai capitalismului, aceiaşi oameni ai cancelarului s-au prefăcut valvârtej, sub imperiul Zeitgeistului anticapitalist şi anti-globalist, în partizanii taxei Tobin, a impozitului pe tranzacţii financiare.

Bundestag in Berlin

Bundestagul, principalul for de dezbatere al politicienilor germani

Deloc de mirare că tot mai puţin analişti sau alegători germani rămaşi în afara masei mai reuşesc să facă deosebirea ideologică dintre conservatori şi social-democraţii din opoziţie. Închinarea la idolul unei justiţii sociale concepute egalitarist le e proprie şi unora şi altora.

Nu mult altfel stau lucrurile în alte bastioane ale democraţiei occidentale. În America preşedintele în exerciţiu mizează pe antiglobalismul şi anti-capitalismul masei, spre a încerca să-şi depăşească lipsa de popularitate cu ajutorul unei campanii electorale invocând, culmea, lupta de clasă.

Iar în Franţa, în tentativa sa deznădăjduită de a-şi păstra fotoliul prezidenţial, Sarkozy îşi alege ca model Germania şi pe fostul lider social-democrat german Schröder, autorul unor reforme de piaţă foarte utile înainte de a deveni din cancelar, un umil slujbaş al lui Vladimir Putin.

Sub Sarkozy, un lider nominal de dreapta, nota bene, Franţa s-a înclinat şi mai adânc decât Germania în faţa ranchiunei maselor. Spre a face mulţimile să înghită hapul amar al reformelor, Parisul a anunţat introducerea unilaterală a taxei pe tranzacţii financiare.

Sarkozy a făcut-o în pofida evidentului caracter pernicios al unui impozit despre care ştie bine, până la urmă, că nu împovărează atât băncile, sau pe agenţii de la burse, cât pe cetăţeni, favorizând totodată fuga de capital şi distrugerea de locuri de muncă.

Politica ipocriziei, prin satisfacerea, oportunistă şi mioapă a unor porniri iraţionale, de gelozie, de angoasă şi de pizmă ale maselor nu ţine însă loc de programe consistente.

Masele înclină, prin natura obtuzităţii lor, spre apolitism, dar se lasă convertite lesne la ceea ce Andrei Cornea numeşte „antipolitism”, în speţă la o politică antidemocratică, extremistă, colectivistă şi totalitară.

Tipic pentru gloată e semnul egal pus între partide de orientări diverse, care la rândul lor, sub presiunea masei, tind, ca în Germania, să-şi elimine diferenţele de sus în jos. Tipică pentru gloată e revendicarea idealistă, de pildă cererea imperativă ca politicienii să fie toţi "puri", "perfecţi" şi "albi ca neaua", o "puritate" şi o "perfecţiune" care nu pot exista decât în proiecţiile totalitare, comuniste, fasciste, islamiste. În Franţa, Marine Le Pen se pregăteşte.

Fie şi doar instinctiv, electoratele din vest (care nu sunt întru totul masificate) vor sfârşi prin a intui că se confruntă cu politicieni aflaţi pe cale de a abuza de ele, se vor trezi şi îi vor amenda pe liderii care cred că-şi asigură viitorul mizând pe minciuna populistă. Marele pericol e ca, la bilanţul cacialmalelor, extremiştii admişi la mesele de poker global să câştige, să se transforme în noii miliardari şi să li se ofere puterea, pe tavă.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident