1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Poker politic în jurul securităţii Statelor Unite

Prea multe tensiuni politice în dezbaterile privind viitori şefi de la Pentagon şi CIA. Pentru europeni, însă, contează mai puţin blocajul de la Washington cât persoana viitorului comandant NATO.

default

Chuck Hagel

Să fii republican şi colegii tăi de partid să îţi blocheze numirea în fruntea Ministerului Apărării poate fi o experienţă nefericită. Cu siguranţă, Chuck Hagel nu s-a născut sub o stea prea norocoasă. A avut parte de un context politic profund defavorabil. Răfuielile conservatorilor cu preşedintele democrat Barack Obama nu au, însă, doar consecinţe nefericite pentru Hagel. Amânarea recunoaşterii lui John Brennan în fruntea de director al CIA completează imaginea unui veritabil vid de putere în fruntea instituţiilor de apărare ale Statelor Unite şi, implicit, asupra securităţii SUA.

"Până la urmă, ambii vor fi instalaţi", asigură Xenia Dormandy, membră a think-tank-ului londonez Chatham House. Deocamdată, la comanda celor două instituţii mai stau, puţin peste program, foştii şefi - Leon Panetta şi Michael Morell. Un vacuum de putere în adevăratul sens al cuvântului nu există dar e, observă Dormandy, clar că divergenţele interpartinice au atins limitele paroxismului, în Statele Unite. Şi nu doar între republicani şi democraţi există tensiuni. Nu toţi democraţii au fost încântaţi de puntea către republicani deschisă de Obama prin propunerea lui Hagel, comentează Lora Anne Viola, expertă în politici externe la institutul John F. Kennedy al Universităţii Libere Berlin. Nici republicanii nu îl mai consideră pe Hagel neapărat ca fiind unul de-al lor, dat fiind că politicianul a ales oarecum o cale conservatoare mai moderată, opţiune asimilată unei trădări de partid, este de părere Mark Jacobson, Senior Transatlantic Fellow la German Marshall Fund, în Washington. "Dezbaterile reale dedicate securităţii naţionale lipsesc cu desăvârşire, disputa în derulare fiind o încordare a muşchilor între cele două partide mari ale Americii", completează Viola, amintind că Obama a folosit mulţi ani serviciile de consultanţă oferite de Brennan.

Încetul cu încetul, însă, republicanii constată că politica intransigentă adoptată nu le este neapărat folositoare, blocajul orchestrat pricinuindu-le cel puţin daune de imagine, mai crede Viola. Dar criticile rămân: Hagel, spun acestea, nu este îndeajuns de angajat în susţinerea Israelului şi, în replică, este prea moale în raporturile cu Iranul, un păcat reproşat întregii administraţii Obama. Numirea de către şeful Casei Albe a lui Hagel nu confirmă doar opţiunea preponderent diplomatică în relaţia cu Teheranul ci şi intenţia clară a preşedintelui de a controla în continuare, la fel ca în primii patru ani de mandat, frâile politicii externe şi de securitate a Statelor Unite.

Pentru europeni, nu atât deţinătorii portofoliilor de la Washington contează cât persoana care va fi trimisă la Bruxelles, pentru a prelua comanda NATO. Generalul John Allen, fostul comandant al trupelor aliate din Afganistan, doar ce a anunţat că nu este interesat de o eventuală desemnare, în ciuda experienţei acumulate. Or, Alianţa Nord-Atlantică are nevoie de un om care ştie cum merg lucrurile în Aganistan, dat fiind că anul acesta şi cel ce vine, pe tapet stă retragerea militară, aminteşte Dormandy. Mai degrabă, consideră Viola, Obama va căuta un personaj aflat deja în Europa şi cu bogate relaţii pe bătrânul continent. Este nevoie de cineva care, până la urmă, va ştii să înţeleagă că NATO nu este doar politica externă a Statelor Unite ci suma intereselor a 28 de naţiuni distincte.