1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

„Poetul nostru naţional. Günther Grass şi trupele SS ”

Note de lectură pe marginea unui articol publicat astăzi în cotidianul "Die Welt", intitulat „Poetul nostru naţional. Günther Grass şi trupele SS".

Günter Grass, pe 25. iunie 1997, în faţa casei sale din Lübeck, mânjită în timpul nopţii cu svastici. Scriitorul, care a luptat în Waffen-SS, şi-a învăluit trecutul în tăcere...

Günter Grass, pe 25. iunie 1997, în faţa casei sale din Lübeck, mânjită în timpul nopţii cu svastici. Scriitorul, care a luptat în Waffen-SS, şi-a învăluit trecutul în tăcere...

Mai 1945. Doi prizonieri germani de război, tineri, aşteaptă într-un şanţ, sub o prelată, să treacă timpul. Au scăpat cu viaţă. Iar viitorul li se deschide, promiţător, în faţă. Mai promiţător ca oricând. Numele lor sunt Günther Grass şi Joseph Ratzinger.

Eckhard Fuhr, autorul editorialului, îşi începe articolul redând un pasaj din cartea autobiografică a lui Günther Grass, „La cojirea cepei”, volum care va apărea în septembrie. Pasajul descrie prima întâlnire a celor două personalităţi care aveau să devină mai târziu, unul – laureat al premiului Nobel pentru literatură, iar celălalt – Papa Benedikt XVI, primul Papă german al epocii moderne. O întâlnire verosimilă, pe care o poate confirma doar Vaticanul. Reprezentanţii de mai târziu ai unei Germanii purificate, s-au întâlnit aparent deja, când totul se sfârşise şi totul începea, ca embrioni ai celebrităţii mondiale de apoi, pe atunci încă în găoace, la ora zero. O poveste aproape prea frumoasă, pentru a fi adevărată.

Autorul editorialului descoperă că în amintirile lui Grass, aspectele personale devin inseparabile de contextul istoric. Detaliul biografic redefineşte cu totul acest câmp magnetic al reconstituirii politice colective, iar mărturisirea sa tardivă, de a se fi înrolat în trupele SS, capătă astfel o semnificaţie mult mai adâncă decât doar aceea a dezbărării propriei conştiinţe. Iată că cel ce milita ca nimeni altul împotriva uitării şi a refulării culpei colective a germanilor faţă de trecutul lor nazist, şi care-şi sfătuia concetăţenii, chiar după căderea zidului de la Berlin, să-şi asume sciziunea ţării lor în semn de căinţă faţă de Auschwitz, era primul care-şi dăduse uitării trecutul. Bătaia de tobă a celui vulnerabil.

Intervenţiile moraliste ale contemporanului Grass apar acum într-o lumină nouă. Dar nu doar ele, ci întreaga sa operă trebuie privită de acum cu alţi ochi. Piticul „Tobei de tinichea”, Oskar Mazerath, devenit demult o figură celebră în literatura mondială, reprezenta sfidarea corectitudinii morale şi politice, întruchipând figura observatorului care privea de la înălţime, superior condiţiile sociale şi ideologiile oamenilor. În ce măsură, se întreabă acum autorul editorialului, se ascundea în spatele personajului din „Toba de tinichea” Günther Grass însuşi? Retorica moralistului politic a devenit fadă în lumina mărturisirilor sale. În schimb, caracterul abisal al personajelor sale a câştigat în veridicitate.

Seismul provocat de confesiunile lui Grass nu se datorează noului aspect biografic, care revelează faptul că scriitorul, născut în 1927, a luptat în ultimele luni ale războiului în trupele SS. Cutremurătoare este tăcerea sa îndelungată. Aceasta pare să se conformeze unei dramaturgii sofisticate, care situează activitatea literară a lui Grass, de la începutul noului mileniu, în zodia racului. După ce a fost distins în 1999 cu premiul Nobel pentru literatură, scriitorul a început parcă, odată cu nuvela sa „În mersul racului”, din 2002, să evolueze, de asemenea, de-a-ndărătelea, privind tot mereu înapoi, şi cufundându-se în poveşti bolborosinde în negura uitării, pentru a le scoate la lumină prin intermediul unui limbaj distorsionat şi aluziv. Mărturisirea sa, prin intermediul bătrânului din „Mersul racului”, de a nu fi vorbit suficient de onest despre suferinţele germanilor, despre exil şi prigoană, fusese salutată ca o revelaţie senzaţională. Dar acelaşi Grass, care timp de un deceniu după Reunificarea Germaniei polariza cu pasiune dezbaterile politice, s-a transformat în noul mileniu în efigia destinderii istorico-politice, declarând despre trecutul nazist al ţării sale: „Am învăţat să ne asumăm acest trecut şi să-l privim în faţă. O adevărată performanţă, în opinia mea, mai ales în comparaţie cu alte ţări europene”. Recent, Grass polemiza în favoarea expunerii în oraşul Schwerin a lucrărilor lui Arno Becker, artistul plastic preferat de Hitler. Nu mai trebuie să ne ascundem, spunea Grass. Aşa şi acum, când e vorba de propria sa persoană, Grass a mai cojit o foaie de ceapă din sufletul său. Şi el a fost acolo. N-a pregetat să profite nu doar de şansele vremii sale, mai mult, el n-a omis nici tentaţiile cărora generaţia sa le-a căzut pradă. „Că doar de aceea este el poetul nostru naţional”, conchide editorialistul Eckhardt Fuhr.
  • Data 14.08.2006
  • Autoare/Autor Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1LI
  • Data 14.08.2006
  • Autoare/Autor Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1LI