1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Poetul de care rockul a avut nevoie

"Lou who?" vor întreba cei mai tineri. Lou Reed. Atât. Da, e pe YouTube. Dar muzica fără povestea omului nu rimează.

Nu a fost artistul pe care să-l auzi în heavy rotation la radio sau pe MTV. Nu pentru că i-a trecut vremea ci pentru că, la vremea lui, muzica pe care o compunea şi interpreta nu era difuzabilă. În bună măsură, muzica lui a rămas nedifuzabilă. Prea multă poezie, prea multă filosofie, prea puţin "bumpţi-bumpţi", într-o vreme în care 24 de ore din 24, tonomatele din redacţiile radiourilor comerciale învârt aceleaşi trei-patru acorduri reluate şi revalorificate de mii şi mii de one-hit-wonders descoperiţi în emisiuni de casting care atrag publicitate un sezon după care se cer reinventate pentru a convinge următoarea promoţie de telespectatori.

Lou Reed a fost omul pe care muzica rock l-a aşteptat. Omul care nu s-a dedicat mainstream-ului; nu a fost optimistul de serviciu căutând mereu nişa la modă - dar nici nu a căzut în extrema cenuşiului mainstream. Culorile textelor sale transpuse pe muzici nu o dată greu de urmărit până la capăt au fost, mai degrabă, dedicaţii umbrelor. A cântat despre cele pe care societatea refuza să vorbească. A cântat despre ceea ce normele consideră "faţa întunecată" a cotidianului: de la heroină la transvestiţi. Pentru că, spunea însuşi Lou Reed, "viaţa este un text în sanscrită pe care îl citeşti unui ponei". Cumva, parcă, ai vrea să fii de faţă când un astfel de eveniment are loc. Cine a apucat să-l vadă în concert a trăit această experienţă pigmentată cu cinism, umor şi o brutalitate existenţială dezarmantă combinate cameleonic pentru a-i permite să sară de la o stare la alta, spre disperarea celor ce încercau să-l plaseze într-un şablon. Dar Lou Reed nu s-a potrivit în nici un şablon. El a fost (şi va rămâne) şablonul. În care nu se va potrivi, însă, nimeni, niciodată.

Şi, totuşi: pe la sfârşitul anilor 70, scena punk l-a adoptat ca pe ultimul dinozaur în viaţă. O lume muzicală în continuă schimbare avea nevoie de un reper solid. Or, singurul reper cu adevărat solid era Lou Reed. Nu pentru viaţa privată ci pentru că Lou Reed era însăşi ideea de avantgardă muzicală. Dacă cineva a inovat încontinuu, acel cineva a fost Lou Reed. Chiar şi faptul că a păstrat în permanenţă un sound retro în muzica sa mereu nouă este proba inimitabilităţii sale. La fel cum stă dovadă lirica sa: versurile poetului Lou Reed nu sunt scrise pentru a intra în topuri ci pentru a lăsa istoriei o poveste în rimă şi ritm a străzilor New Yorkului în care a copilărit, cu toată brutalitatea vieţii dar şi cu fragila frumuseţe a intimităţii. Şi ar mai fi iluzia pe care nu doar că o povesteşte ca nimeni altul ci o şi construieşte, agăţându-şi ascultătorii şi proiectându-i în acel univers al controverselor. Ca în Perfect Day, piesa pe care, împreună cu David Bowie, a produs-o în 1972 şi care începe ca o poveste de dragoste pentru a se prăbuşi, pe nepusă masă, în lumea dependenţei de narcotice. Reed nu avea să admită niciodată că ar fi compus piesa într-o perioadă în care se lupta cu dependenţa de heroină. Nici vorbă. Subiectul, avea să spună mereu muzicianul, ar fi o fostă iubire, amintirea obsesivă a cuiva părăsit şi care încearcă din răsputeri să se răzbune. Sau ca în Walk On The Wild Side, poate cea mai cunoscută dintre piesele lui Reed, incredibil scăpată de cenzura încă prea puritanei Americi, deloc vigilentă la versurile dedicate prostituatelor (prostituaţilor?) transvestiţi ce mişunau în anturajul lui Andy Warhol, zeul new-yorkez al picturii pop (care, de altfel, a protejat şi propulsat cariera muzicianului Lou Reed).

Ştirea este că Lou Reed a încetat, duminică, din viaţă. Lou cine? Lou Reed. Atât.