1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

"Podul de flori" premiat la festivalul "goEast" de la Wiesbaden

Documentarul regizorului român Thomas Ciulei despre o familie din Republica Moldova a fost distins cu premiul "Erinnerung und Zukunft" (Amintire şi viitor).

default

Costică Arhir este un erou al zilelor noastre: îşi creşte singur cei trei copii într-un sat din Republica Moldova, în timp ce soţia munceşte ilegal în Italia de peste trei ani. Tânărul regizor Thomas Ciulei a surprins povestea emoţionată a familiei Arhir cu sensibilitate, căldură şi umor în documentarul "Podul de flori", care a primit astăzi premiul pentru filme documentare "Erinnerung und Zukunft" (Amintire şi viitor) în cadrul Festivalului de Film Esteuropean "goEast" de la Wiesbaden. Marele premiu al festivalului i-a revenit peliculei "Magnus", în regia lui Kadri Kousaar din Estonia, care tematizează relaţia problematică dintre tată şi fiu. Premiul pentru regie al oraşului Wiesbaden i-a revenit regizorului sârb Stefan Arsenijevic pentru pelicula "Iubirea şi alte crime".

Înainte de anunţarea premiilor, Alexandra Sora a stat de vorbă cu tânărul regizor român Thomas Ciulei despre documentarul realizat între ianuarie şi aprilie 2007 şi povestea familiei Arhir.

Menschen in der Sowjetunion - Moldawier

A.S.: De ce aţi ales tocmai Republica Moldova pentru acest film documentar?

Thomas Ciulei: Fiindcă nu ştim aproape nimic despre Republica Moldova...

A.S.: Ce v-a fascinat în mod special la familia Arhir?

Thomas Ciulei: În Republica Moldova, similar ca în România, sunt foarte mulţi oameni plecaţi în străinătate din motive economice, pentru a câştiga nişte bani ca să-şi ajute familia. Situaţia din Moldova este puţin altfel decât cea din România: oamenii din Moldova, dacă pleacă în străintătate, pleacă ilegal, plătesc până la 3.000 - 3.500 de euro ca să ajungă în Italia, Franţa, Irlanda sau Spania. Ei nu se pot întoarce până primesc documentele, lucru care de obicei durează în jur de patru ani! Pe mine m-a interesat ce se întâmplă cu oamenii care rămân acasă, şi aşteaptă ca cei iubiţi să se întoarcă.

A.S.: Aţi spus aici, la festivalul de la Wiesbaden, că v-aţi apropiat foarte mult de aceşti oameni. Cum aţi ajuns să-i cunoaşteţi şi ce aţi învăţat de la ei?

Thomas Ciulei: Costică m-a oprit pe stradă. Noi mergeam cu maşina, făceam nişte prospecţii, şi acest ţăran era la marginea drumului cu un ulcior de vin, împreună cu vecinii. A oprit maşina în care eram, crezând că suntem procurori din Chişinău, care au venit să investigheze un caz în care un sătean a fost omorât şi găsit mâncat de câini! Costică a vrut să afle mai multe lucruri despre acest caz şi ne-a oprit. Evident că nu eram procurori din Chişinău, şi unul dintre primele lucruri pe care mi le-a spus când a aflat că suntem din România, a fost că vrea să-i transmită un mesaj preşedintelui Traian Băsescu: şi anume, să trimită cărţi în Moldova, pentru ca tinerii şi copiii să citească zi şi noapte şi să înveţe! Convingerea lui Costică este că singurul mod de a scăpa de această viaţă rurală pe care o duc ei, este învăţătura.

A.S.: Ţineţi legătura în continuare cu familia Arhir, după terminarea filmărilor în 2007?

Thomas Ciulei: Da, îl sun din când în când pe Costică, îl admir foarte mult şi aş vrea să-l aduc şi în România la premiera filmului, care va fi pe 9 mai. De altfel, mi-aş dori ca domnul Arhir şi familia lui să primească cetăţenia română - pentru toate chinurile îndurate cu atâta demnitate şi pentru felul exemplar în care Costică îi educă pe cei trei copii, ca un fel de recompensă.

A.S.: Care este mesajul acestui film?

Thomas Ciulei: Costică Arhir este un om care şi-a sacrificat viaţa - dar nu într-un sens negativ, ci într-un sens pozitiv. El îşi pune toată viaţa, toată energia la dispoziţie pentru creşterea copiilor. Mie personal mi se pare prea mult de cerut de la un om, să se sacrifice pentru copiii lui în acest fel! Eu cred că în anul 2008, orice ţară civilizată ar trebui să le ofere cetăţenilor o situaţie în care părinţii nu trebuie să-şi sacrifice propria lor viaţă, propriile lor vise, ca să le ofere copiilor un trai mai bun. Consider că e foarte păcat dacă părinţii trebuie să renunţe la lucruri importante pentru ei, deoarece este singura şansă de a le permite copiilor o viaţă decentă.

A.S.: În ce măsură aţi îmbinat realitatea şi ficţiunea în acest film documentar?

Thomas Ciulei: Tot ce se vede în filmul acesta e adevărat! Eu am lucrat într-un mod în care se realizează filmele de ficţiune - adică să repetăm nişte scene sau să vorbim despre felul în care filmăm anumite scene, combinând ficţiunea mea, a realizatorului, cu ficţiunea lor, a celor pe care îi portretez. Este prima dată când am realizat o peliculă în care regizorul şi personajele lucrează împreună la acelaşi film. Am creat împreună un film prin care vrem să arătăm cum este viaţa fără o mamă, când aceasta este plecată în străinătate şi nu îşi face simţită prezenţa decât prin colete cu cadouri şi convorbiri telefonice.

A.S.: Cum a continuat povestea acestei familii?

Thomas Ciulei: Mama copiilor Alexei, Maria şi Alexandra s-a întors în Moldova după patru ani, fiindcă a primit dreptul de şedere în Italia. Dacă stai patru ani ilegal în Italia, autorităţile socotesc că faci parte din societatea italiană, şi ca atare ai dreptul să obţii permisul de şedere. În momentul în care ai acest drept, ai posibilitatea să pleci şi să te şi întorci, şi ca atare, Galea Arhir, soţia lui Costică, a putut să vină acasă să-şi vadă familia. După o scurtă vizită, a plecat însă din nou în Italia - dar de data aceasta, în mod legal, motiv pentru care va avea posibilitatea să-şi revadă copiii mai des pe viitor...