1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Podoaba rece a vieţii

Titlul metaforic, criptic aproape, al expoziţiei itinerante găzduită în premieră absolută la Literaturhaus din München, consacrată Hertei Müller, laureata Premiului Nobel pentru Literatură, incită şi iniţiază.

default

Herta Müller în noiembrie 2009, la lectura romanului "Atemschaukel", la München.Foto:Lissy Mitterwallner.

Inaugurarea oficială la 22 aprilie la Literaturhaus din München a expoziţiei, purtînd atît de singularul şi sugestivul titlu, „Podoaba rece a vieţii” (Der kalte Schmuck des Lebens), este mai mult decît o simplă premieră.

Este tentativa, din capul locului foarte reuşită, ferită de riscul oricărei monumentalizări, de a vizualiza, de a face aproape palpabilă osmoza între viaţa trăită şi cuvîntul scris, din care se nasc textele literare ale Hertei Müller.

De aceea poate, citind în avanpremieră caietul însoţitor al expoziţiei (o adevărată carte), conceput şi realizat de Ernest Wichner prin asamblarea, inspirată şi autentică, a unor fragmente de operă, a unor fotografii din arhiva scriitoarei, a familiei şi prietenilor, a unor „rapoarte” conţinute în celebrul dosar „Cristina”, întocmit de Securitate sau a unor extrase din presă, nu am avut senzaţia de a descoperi o cu totul altă Herta Müller, decît cea pe care o cunoşteam din cărţile ei, din întîlnirile care mi-au oferit prilejul de a fi stat cu ea de vorbă despre literatură şi viaţă, despre trecut şi prezent.

Herta Müller 1972

Herta Müller 1972, fotografie de bacalaureat. Arhiva Herta Müller şi Harry Merkle.

De fiecare dată, mi-a răspuns cu acea sinceritate ofensiv-inteligentă care este mai degrabă armă decît scut împotriva minciunii şi a imposturii.

Forţa privirii

Dar, dacă după lectura textelor Hertei Müller, mai totdeauna se întîmplă să vedem lumea cu alţi ochi, după lectura caietului însoţitor al expoziţiei, a prefeţei scrise de Ernest Wichner, se produce o mişcare a privirii în sens invers. Documentele autobiografice, iconografia, fragmentele de text, asamblate şi expuse în cele peste 50 de pagini ale caietului, retrimit spre operă.

Acest joc al privirii, nu neapărat „străine”, despre care Herta Müller scria în volumul „Regele se înclină şi ucide”, acest du-te vino între viaţă şi scris, această delicată, inefabilă distanţă dintre eul empiric şi cel literar, un posibil supra-eu, îl exprimă Herta Müller astfel: Puntea ce duce de la copilul care păzea vacile în vale , pînă aici, în Primăria de la Stockholm, este ciudată. Îmi stau, ca de atîtea ori pînă acum, şi aici, alături.


Mărturisirea, citată în cuprinsul caietului, explică şi de ce scriitoarea, pe bună dreptate, îşi păzeşte cu străşnicie viaţa particulară de intruziunile indiscreţiei publice.

Herta Müller und ihr damaliger Mann Richard Wagner

Herta Müller şi fostul ei soţ Richard Wagner, în martie 1987, la centrul de tranzit din Nürnberg. Imagine din arhiva Richard Wagner, Fotograf: Matthias Müller-Wieferig

Perfecta potrivire a textelor extrase din scrierile Hertei Müller, a unor poeme-colaj, cu elementele iconografice, cu documentele epocii, scoate din uitare vieţi, destine, fiinţe trecute în nefiinţă, victime ale samavolniciei, rezervînd concomitent publicului german ocazia de a se confrunta din nou,de astă dată şi prin destinul comunităţii germane din România, cu cele două dictaturi totalitare ale secolului XX, cu traume pe care nici măcar funcţia catharctică a literaturii nu le poate vindeca.

Puterea prieteniei

Un loc aparte îi revine în economia expoziţiei şi a Caietului, legăturii „fericite” dintre Herta Müller şi scriitorii germani originari din România, membri ai binecunoscutei, între timp şi aici, în apus, "Aktionsgruppe Banat”. O imagine de grup, din tinereţe, plină de umor, fixează un episod al irepetabilelor întîlniri de altă dată.

Aktionsgruppe Banat

Aktionsgruppe Banat, 1972. De la stînga la dreapta: William Totok, Werner Kremm, Richard Wagner, Johann Lippet, Rolf Bossert, Anton Sterbling.Sub apă:Gerhard Ortinau şi Ernest Wichner. Fotografie din arhiva scriitorului Richard Wagner.

Demersul expoziţiei nu este doar unul critic sau analitic, scrie Wichner în prefaţa Caietului; expoziţia dezvăluie şi ceea ce se poate afla încă despre pre-istoria românească şi germano-română a unei scriitoare dintr-o dată celebră în întreaga lume.


Deja simpla lectură a Caietului constituie, per se, o experienţă literară deopotrivă inedită şi foarte reuşită. Textele extrase din eseurile, romanele, prelegerile literare, poemele, chiar din cuprinsul unui scenariu de teatru, din volumele de poeme colaj, deşi par a fi un palimpsest, prilejuiesc o descindere în profunzimile procesului literar dar şi alunecarea, de-a lungul firului vieţii sau, oprirea la cotiturile dramatice ale unei epoci.

Oskar Pastior und Herta Müller 2004

Oskar Pastior şi Herta Müller în 2004, în Ucraina, unde Oskar Pastior a fost pînă în 1949 deportat în lagărul de muncă forţată.Foto: Ernest Wichner.

Mă întrebam dacă „Podoaba rece a vieţii”, cum sună titlul expoziţiei, nu ar putea fi cumva chiar literatura.

Caietul duce şi la redescoperirea reţelei de imagini, teme şi metafore, care susţin oarecum din interior corpul operei, care se regăsesc şi în povestirea orală, prin viu grai, a copilăriei şi tinereţii autoarei, înregistrată pe cele două discuri compacte recent editate sub titlul Noaptea este făcută din cerneală.

Se leagă între ele, de pildă, în cuprinsul caietului expoziţiei, două episoade: cel în care şcolăriţă fiind, Herta Müller trebuie să recite la o serbare şcolară o poezie patriotică. Uită complet textul învăţat pe de rost şi spre a se salva recită fără greşeli, de la un capă la celălalt poezia „Rîndunica”.

Şoaptele limbii române

Pe ultima filă a caietului, este istorisită ceea ce s-ar putea numi aventura anevoioasei învăţări a limbii române. Dar, truda, incapacitatea de a se exprima în română la înălţimea gîndului articulat în limba ei maternă, germana, îi oferă scriitoarei norocosul răgaz de a reflecta asupra unor cuvinte, de a-şi da seama de pildă cît de diferită este privirea românei de cea a germanei, asupra vestitoarei păsări a primăverii, rîndunica, a cărei denumire sugerează strînsa înşiruire, pe acelaşi rînd , una lîngă alta, a zburătoarelor pe sîrmă, aşa cum le privea în copilărie, în satul ei natal, pe cînd nu ştia decît germana. Că rîndunelele pot avea un nume atît de frumos în română pare a fi fost ceva ce i-a tăiat autoarei răsuflarea. De unde, impresia Hertei Müller, mărturisită, că limba română, mai senzuală, ar avea cuvinte mai bine croite pe măsura propriei sensibilităţi decît limba ei maternă, germana. De unde şi intenţia de a nu mai duce lipsa „şpagatului metamorfozelor", nici în vorbire, nici în scris. Şi chiar dacă Herta Müller nu a scris cărţi în limba română, româna scrie şi ea, în cărţile ei .

Expoziţia rezervă, cu certitudine, revelaţii suplimentare celora deja considerabile, incluse în caiet, descoperiri mai ales în plan vizual dar şi şansa contactului direct cu realizatorii ei, cu Herta Müller, cu cîtiva din membrii Grupului de Acţiune Banat.

*******************************************

Inaugurată în prezenţa Hertei Müller şi a lui Ernest Wichner,căruia, alături de Lutz Dittrich, îi aparţine conceptul expoziţiei, programul cadru al manifestării mai include un ghidaj efectuat de scriitorul Michael Krüger, din partea editurii Hanser, de scriitorul Ernest Wichner, directorul Literaturhaus Berlin pe data de 6 mai, ca şi de o lectură dezbatere, în aceeaşi zi, cu membrii Grupului de Acţiune Banat: Johann Lippet, Gerhard Ortinau, William Totok, Richard Wagner, Herta Müller.

La 20 mai, sub genericul „Şcoala vieţii”, Herta Müller se va întîlni cu publicul, tot la Literaturhaus din München unde expoziţia este vizionabilă pînă pe 20 iunie. Intre 25 septembrie şi 21 noiembrie, Expoziţia va poposi la Berlin, apoi la Stuttgart şi probabil, în 2011, şi în România.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Medana Weident